V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 12. Omul ca loc de deschidere a fiinţei la Martin Heidegger

12. Omul ca loc de deschidere a fiin?ei la Martin Heidegger




Lu?nd pozi?ie critic? fa?? de orientarea speculativ?, abstract? a g?ndirii filosofice ?i etice, existen?ialismul va face din „concretul" fiin?ei umane obiectul central al reflec?iei filosofice. Referindu-se la natura preocup?rilor ?i la valoarea rezultatelor ob?inute de filosofia contemporan? ?n problema omului, unul din principalii reprezentan?i ai existen?ialismului, Martin Heidegger, declara: „Nici o epoc? nu a avut at?tea cuno?tin?e variate despre om c?te are cea actual?. Nici o epoc? nu a putut ob?ine at?t de repede ?i at?t de u?or aceste cuno?tin?e, precum cea actual?. ?i totu?i, nici o epoc? nu a ?tiut at?t de pu?in ce este omul, ca epoca actual?. Niciodat? omul nu a constituit ?n a?a m?sur? o problem?, ca ?n epoca noastr?".
Constituie, f?r? ?ndoial?, unul din meritele remarcabile ale existen?ialismului faptul de a fi analizat cu at?ta patos ?i pregnan?? condi?ia fiin?ei umane ?i, implicit, problema raportului dintre individ ?i societate. Dup? cum se ?tie, existen?ialismul s-a dezvoltat ?n dou? direc?ii diferite, una atee (Sartre, Camus, Heidegger ?.a.) ?i alta religioas? (Karl Jaspers, Gabriel Marcel ?.a.), comport?nd nuan?e particulare ?n tratarea unor probleme fundamenale, ca problema existen?ei, aceea a libert??ii etc.
Existen?ialismul se define?te ?n primul r?nd ca o „filosofie a con?tiin?ei", ?n?e-leg?ndu-se prin aceasta opozi?ia fa?? de o anumit? direc?ie, speculativ?, a g?ndirii filosofice tradi?ionale; nu conceptul, ci „existen?a" st? ?n centrul reflec?iei existen?ialiste, mai precis, existen?a con?tiin?ei omene?ti, cu toate implica?iile etice pe care aceast? schimbare de perspectiv? le comport?.
Originalitatea existen?ialismului const? ?n a ar?ta c? r?spunsul la ?ntreb?rile: „Ce este omul?”, „Ce este lumea?”, „Ce trebuie s? fac?”, „Ce pot ?ti?” depinde de ideea pe care ne-o facem despre existen?a uman?. P?n? acum - afirma Heidegger ?n Fiin?? ?i timp (1927) - filosofii, chiar ?i cei care au invocat ca punct de plecare omul, nu au ajuns la ideea unei ontologii existen?ialiste, deoarece omul nu era privit de ei ca o existen??, ci ca o entitate, ajung?nd ?n felul acesta la identificarea individualit??ii umane cu un lucru.
Reprezentarea metafizicii tradi?ionale despre om ca o entitate alc?tuit? dintr-un principiu corporal, unul sufletesc ?i unul spiritual este fals? ?n fundamentul ei - declara filosoful german - ea ilustr?nd maniera speculativ? de a g?ndi, care duce la asimilarea fiin?ei umane cu lucrurile din lumea exterioar?. Trebuie s? renun??m la credin?a ?n esen?e universale; sarcina principal? a filosofiei existen?ialiste va fi, ?n acest caz, de a trata omul ca „existen??" ?i de a face din aceast? existen?? punctul de plecare al reflec?iei filosofice.
?n conformitate cu acest punct de vedere, Heidegger va fixa ca punct de plecare al reflec?iei sale filosofice problema Fiin?ei. Sarcina principal? a filosofiei -sus?ine g?nditorul german - const? ?n elucidarea ideii de Fiin??. Filosoful va trebui mai ?nt?i s? arate cum se pune aceast? chestiune, apoi s? caute a-i determina semnifica?ia profund?, caracterele cele mai subtile ?i mai ascunse ale Fiin?ei. Care va fi metoda de abordare a acestei probleme? Este imposibil - afirm? Heidegger ?n Fiin?? ?i timp - de a considera Fiin?a dintr-un punct de vedere exterior, de a o deduce dintr-un alt principiu, de a-i c?uta un oarecare fundament. ?n ?tiin??, demonstra?ia poate porni de la anumite date. Aici, datul primitiv este Fiin?a ?ns??i.
Adaptat? acestui obiect, metoda va fi una special?, nu demo...