III. Evolutia conceptiilor despre om in epoca moderna si cea contemporana - 7. Afirmarea demnităţii umane; omul – scop în sine în filosofia lui Kant

7. Afirmarea demnit??ii umane; omul – scop ?n sine ?n
filosofia lui Kant



Mare admirator al lui Rousseau, Immanuel Kant va face din om ?n calitate de fiin?? moral? un scop ?n sine ?i totodat? scop al naturii. De altfel, el este primul care con?tientizeaz? individul ?n calitate de persoan?, f?r? s? mai fac? apel pentru aceasta la modelul unei divinit??i personale. ?n acest sens, el face o distinc?ie explicit? ?ntre lucruri, ?n care include obiectele ne?nsufle?ite dar ?i fiin?ele lipsite de ra?iune, a c?ror singur? valoare este de mijloace – ?i persoane, fiin?ele ra?ionale printre care ?i omul, a c?ror natur? este de a fi totodat? scopuri obiective, cu neputin?? de subordonat unui scop mai ?nalt dec?t ele.
Valoarea omului ?n calitate de persoan? este at?t de mare ?nc?t Kant consider? c? doar prin simpla calitate de persoan? omul este obligat s?-?i ?ntre?in? via?a. Natura omului este ?ns? dual?, c?ci prin corpul s?u material el este membru al lumii sensibile, supus legilor cauzalit??ii fizice, care reprezint? pentru voin?a lui principii exterioare ale ac?iunilor, simple fenomene printre alte fenomene. Integrat sistemului naturii, omul este o fiin?? de importan?? redus? ?i are o valoare comun? cu a celorlalte animale. Faptul c? le este superior prin intelect ?i ??i poate formula el ?nsu?i scopuri ?i confer? numai o valoare exterioar? a utilit??ii sale, ?n cadrul schimbului ?ntre semeni, unde este considerat tot ca un lucru.
Dar ?n calitate de fiin?? ra?ional? omul este membru al lumii inteligibile, ?n care el ac?ioneaz? independent de cauze empirice, numai ?n virtutea libert??ii, supun?ndu-se principiului universal al moralit??ii. Datorit? legisla?iei morale, care este crea?ia voin?ei lui pure, omul dob?nde?te o valoare incomparabil?, numit? demnitate ?i numai astfel individul ??i dob?nde?te autentica umanitate, deoarece, pentru Kant, umanitatea ?ns??i este o demnitate; a?adar omul nu poate fi folosit de c?tre nici un om (nici de c?tre altul, nici de c?tre el ?nsu?i) doar ca mijloc ci ?ntotdeauna numai ca scop, ?i ?n aceasta const? demnitatea sa (personalitatea) prin care el se ridic? deasupra tuturor celorlalte fiin?e ale lumii.
Se poate spune deci c? personalitatea uman? ocup? un loc central ?n opera kantian?, construit? ?n jurul capacit??ilor cognitive ?i practice ale omului, al c?rui specific existen?ial este menit s? explice ?i s? justifice conceptele de Dumnezeu, suflet ?i lume, simple idei regulative ale ra?iunii, absolut necesare func?ion?rii normale a vie?ii omului ca fiin?? moral?.
?n lucrarea Antropolgia din punct de vedere pragmatic, editat? de Kant ?nsu?i pe baz? de prelegeri, el indic? dou? direc?ii ?n care poate fi practicat? antropologia: „O doctrin? despre cunoa?terea omului conceput? sistematic (antropologia) poate avea o orientare fiziologic?, fie pragmatic?. Cunoa?terea fiziologic? a omului se ocup? de cercetarea a ceea ce face natura din om, iar cea pragmatic? este preocupat? de ceea ce omul, ca fiin?? cu libertate de ac?iune, face, poate ?i trebuie s? fac? din el ?nsu?i."
Kant ?nsu?i a vrut s? ridice, antropologia pragmatic? la rangul unor discipline filosofice. ?n prelegerea sa despre logic? ( Logica general?. Introducere III. No?iunea de filosofie ?n genere) Kant recunoa?te antropologiei o func?ie de fundare a ?ntregii filosofii:
„Domeniul filosofiei, ?n acest sens universal, poate fi redus la urm?toarele ?ntreb?ri: Ce pot s? ?tiu ? 2. Ce trebuie s? fac ? 3. Ce pot spera ? 4. Ce este omul ? La prima ?ntrebare r?spunde metafizica, la a doua morala, la a treia religia, iar la ultima antropologia. D...