II. Tipuri istorice de umanism - 2. Umanismul medieval

II. TIPURI ISTORICE DE UMANISM

2. Umanismul medieval


Dac? antichitatea a g?ndit condi?ia uman? ?n maniere diverse, de la acceptarea ?nrudirii omului cu divinitatea p?n? la proclamarea lui ca fiin?? natural? cu puteri autoformatoare, evul mediu i-a conferit o dimensiune religios cre?tin? care, ?n liniile ei generale, s-a men?inut intact? p?n? destul de t?rziu chiar ?i ?n filosofia modern?. De altfel, medita?ia asupra individului ?i a condi?iei sale este o constant? a filosofiei cre?tine, c?ci de?i termenul ei central ?l reprezint? Dumnezeu, tema fundamental? este m?ntuirea omului prin raportarea teoretic? ?i practic? la divinitate. Se poate spune c? ?ntreaga g?ndire cre?tin? nu este altceva dec?t o medita?ie, ?n form? specific?, asupra omului, asupra condi?iei sale ?i asupra c?ilor care-l pot conduce la des?v?r?ire.
Primii filosofi cre?tini, p?rin?i ai bisericii, au tr?it la confluen?a dintre dou? lumi: cea antic?, reprezentat? de Imperiul Roman, cu un mod de via?? deja decadent – ?i cea cre?tin?, care abia se pl?m?dea, prin eforturi remarcabile ?i prin jertfele martirilor care refuzau s? mai tr?iasc? ?n vechea lume. ?n mod inevitabil, cele dou? lumi, dintre care cea de a doua era mai mult un ideal, erau comparate, iar miza era op?iunea oamenilor pentru una sau alta din ele. Aspectele negative ale vechii lumi erau eviden?iate cu putere, mai ales nedrept??ile sociale: ?mp?r?irea inechitabil? ?n boga?i ?i s?raci, ?n oameni liberi ?i sclavi, promov?ndu-se alternativa unei societ??i luminoase a iubirii ?ntre oameni, ?n care to?i vor fi egali ?i nimeni nu va mai ?ngenunchea pe nimeni.
?n vreme ce antichitatea acceptase ca firesc statutul de sclav ?i ?nsu?i Aristotel ?mp?r?ea „de la natur?” oamenii ?n sclavi ?i cet??eni, pentru cre?tini to?i oamenii sunt egali ?n fa?a lui Dumnezeu, fiindc? to?i sunt copiii Lui ?n aceea?i m?sur? ?i Dumnezeu ?i iube?te pe to?i cu dragoste nesf?r?it?. Iar dac? antichitatea, ?n ciuda preocup?rii sale permanente pentru educa?ia complex? a individului ?i ?n?elegea condi?ia uman? ?n primul r?nd prin prisma apartenen?ei la grupul social, pentru prima dat? ?n cre?tinism omul ne apare ?n toat? umanitatea lui ca ins singular, care este iubit el ?nsu?i, a?a cum este ?i ?n mod necondi?ionat de c?tre Dumnezeu, ?n fa?a c?ruia trebuie totu?i s? dea socoteal? de faptele ?i g?ndurile sale.
De aceea s-a remarcat umanismul teandric, divino-uman al g?ndirii patristice, care leag? ?ntr-o rela?ie special? pe om ?i pe Dumnezeu. Potrivit acesteia, omul este cea mai mare important? fiin?? din univers, fiindc? a fost creat dup? chipul ?i asem?narea lui Dumnezeu, fiindc? ?nsu?i Logosul sau Fiul lui Dumnezeu s-a ?ntrupat ?n om pentru a-l izb?vi ?i fiindc? omul e menit ?ndumnezeirii prin progresul s?u spre des?v?r?ire. Un exemplu sugestiv ?n acest sens este Augustin, cu viziunea lui asupra istoriei omenirii ca o lupt? ?ntre cetatea uman? ?i cetatea lui Dumnezeu, aceasta din urm? c??tig?nd mereu teren asupra celei dint?i p?n? c?nd va birui total. ?i cu toate c?, ?n ceea ce prive?te ?ndumnezeirea, Augustin sus?inea primatul absolut al divinit??ii, to?i ceilal?i scriitori cre?tini o ?n?eleg nu ca pe un simplu dar gratuit al lui Dumnezeu ci ca pe un rezultat al colabor?rii dintre har ?i voin?a omului.
Augustin face din sufletul omului sediul de drept al adev?rului ?i locul privilegiat ?n care noi putem s?-L c?ut?m pe Dumnezeu. El distinge ?ntre omul exterior, trupul, care posed? organe senzoriale pentru a putea asimila lumea ?i omul interior, sufletul, care cunoa?te direct prin ra?iune, fiind ...