I. 1. Concepţii antice despre natura umană

1. Concep?ii antice despre natura uman?



Toate marile teme ale filosofiei se leag?, ?n mod mai mult sau mai pu?in direct, de om. Filosofii, chiar dac? n-au avut mereu con?tiin?a clar? a acestui lucru, ?i-au abordat ?ntotdeauna problematica ?n vederea omului, ?in?nd invariabil cont de el – ?inta, mai mult sau mai pu?in ?ndep?rtat? a oric?rei concep?ii.
?n ceea ce prive?te filosofia greac?, aceasta, ?nc? din prima ei faz?, intens cosmologic?, ?n care urm?rea s? g?seasc? temeiul lumii ?i s? construiasc? un scenariu ra?ional de apari?ie a ei din Principiu, ne ofer? ?n acela?i timp ?i un model de ?n?elegere a omului (????????). Vechii filosofi au pus constant ?n eviden??, fiecare ?n modalitate proprie, natura lui dual?: faptul c?, pe de o parte, prin corpul s?u, este asemenea tuturor lucrurilor din univers, iar pe de alt? parte, prin suflet este ceva distinct. ?n acela?i timp, ei s-au str?duit s? conceap? principiul tuturor lucrurilor lu?nd drept model ra?ionalitatea uman?, ceea ce ?nsemna deopotriv? efort de integrare a cosmic? a omului ?i recunoa?tere a unui loc privilegiat pentru el ?n univers.
Pentru a da numai un exemplu, s? ne oprim la Heraclit, care, stabilind ?????-ul ca ra?ionalitate intrinsec? a Focului, principiul lumii, prin intermediul c?ruia acesta ordoneaz? totul, declar? c? sufletul are un ????? propriu, care se spore?te mereu pe sine ?nsu?i, de aceea nu-i vei g?si niciodat? hotarele. Acest lucru ?nseamn? c? omul, spre deosebire de toate celelalte lucruri, are capacitatea de a se crea ?i recrea continuu pe sine ?nsu?i, ?n urma experien?ei cu lumea ?i cu semenii s?i. Esen?a sa nu ?i fixeaz? o dat? pentru totdeauna un mod standard de ac?iune ?i comportament, a?a ?nc?t, ?n urma ini?iativei sale, omul ??i spore?te propria fiin?? ?i, automat, pe cea a lumii, fiind cop?rta? la ?????, ra?ionalitatea universal?.
Integrate modului universal de a fi al lucrurilor, corpul ?i sufletul omului cap?t? ?i ele explica?ii din perspectiva acestuia. Astfel, corpul uman nu reprezint? altceva dec?t foc stins, ?n vreme ce sufletul este foc viu, ?n starea lui pur?. ?n fragmentele sale ?ns? Heraclit, ?in?nd cont de concep?ia comun? a sufletului ca suflu, ?l consider? de natura aerului, plas?ndu-l astfel pe prima treapt? a stingerii focului, deci ?n imediata apropiere a principiului; ?i cu c?t sufletul este mai uscat cu at?t este el mai de calitate, mai pur, ?n vreme ce apropierea de ap? ?l ?ngreuneaz? denatur?ndu-l, ceea ce-l determin? pe omul beat, de exemplu, s? nu mai fie st?p?n pe sine. ?n starea sa normal? ?ns?, sufletul omului se ?mp?rt??e?te direct din ra?iunea universal? a lucrurilor (?????-ul focului), aflat ?n contact permanent cu ea prin intermediul organelor senzoriale ?i chiar prin simpla respira?ie. Mai mult dec?t at?t, sufletul ?nsu?i are un ????? propriu, at?t de ad?nc ?nc?t nu i se cunosc hotarele, adic? o ra?iune de a fi care-l face s? se sporeasc? mereu pe sine, d?ndu-?i noi ?i noi determina?ii concrete, schimb?ndu-?i continuu rela?iile cu lumea.
Cei care ?ns? ??i vor concentra pentru prima oar? aten?ia aproape exclusiv asupra omului, determin?nd trecerea filosofiei grece?ti din faza cosmologic? ?n cea antropologic?, au fost sofi?tii ?i Socrate. ?n ceea ce-l prive?te pe acesta, el socote?te c? ceea ce d? m?sura umanit??ii noastre ar fi ?n primul r?nd sufletul. Pentru Socrate, sufletul nostru, de natur? ra?ional?, ne ?nrude?te cu zeii ?i reprezint? sediul tuturor valorilor, care ne ghideaz? existen?a ?i care trebuie scoase la lumin? printr-o cercetare introspectiv?. De aceea el este cel care ne guverneaz?, de drept, co...