Caracterizarea lui Dionis

Caracterizarea lui Dionis

Opera literara a lui Mihai Eminescu (1850-1889) creste cu toate radacinile in cea mai plina traditie si este o exponenta deplina , cu toate aspectele romantice ,a spiritului autohton . Eminescu este un povestitor fantastic , caruia i se impune nu observarea realitatii , ci recompunerea ei vizionara , grea de semnifiactii adanci . Nimeni inaintea lui Eminescu si nimeni dupa el n-a reusit mai bine in acea pictura fantastica a realitatii , care aminteste arta unui William Blake.Nuvela ‚Sarmanul Dionis” este o constructie epica cuprinzatoare, posterioara romanului Geniu Pustiu. Nuvela a fost publicata in numarul din decembrie 1872-ianuarie 1873 al „Convorbirilor literare”.
Titlul nuvelei are o structura subiectiva , punand in lumina pe Dionis , personajul principal eponim , iar apelativul „sarmanul” relevand conditia umila a protagonistului, din punct de vedere social,dar si spiritual deoarece nu reuseste sa se atinga planul absolutului. Dan-Dionis este un personaj exceptional care actioneaza in situatii neobisnuite pentru ca se afla in conflict cu sine si cu lumea. In viziunea lui E.M.Forter este un persoanj rotund , deoarece are capacitatea de a ne surprinde in mod convingator . Pictorul expresiunii coboara in adancimile psihologice ale eroului sau, unde gaseste aplecarea spre voluptatea intensa unita cu inocenta copilareasca , transformandu-l astfel intr-un personaj complex . Se poate preciza ca tema acestei nuvelei romantice dezbate soarta tragica a omului superior , a omului de geniu , intr-o societate filistina, ostila adevaratelor valori spirituale, societate de care este silit sa se detaseze , fie refugiindu-se in vis (concept ca expresiei a constiintei superioare ), fie inaltandu-se la nivelu rasului filozofic , care presupune ridicarea constiintei deasupra durerilor si amaraciunilor , ferindu-se astfel de umilinta falselor ironii.
Ascendenta neguroasa a lui Dionis este tipic romantica – nascut din dragostea fiicei unui preot batran cu un aristrocat saracit , care „se ratacise in clasele poporului de jos” , ca si conditiile lui de viata , dimpreuna cu umilitoarea lui profesiune de copist , care, in dorinta lui de a-si forma o cultura temeinica , manifesta o atractie deosebita pentru astrologie, pentru secretele metempsihozei , toate fiind de natura romantica. Farmecul portretului lui Dionis emana o energie misterioasa :”Era frumos , d-o frumusete demonica .Asupra fetei sale palide, musculoase, expresive , se ridica o frunte senina si rece ca cugetarea unui filozof. Iar asupra fruntii se zburlea cu o genialitate salbatica parul sau negru-stralucit ce cadea pe niste umeri compacti si bine facuti. Ochii sai mari caprui ardeau ca un foc negru sub niste mari sprancene stufoase si imbinate, iar buzele strans lipite , vinete , erau de o asprime rara”. Toate liniile acestui tablou au o convergenta launtruca. Unirea lor reface un caracter si o pasiune. In prezenta portretului fizic se schiteaza si unele detalii vestimentre , care instituie tehnica romantica a portretizarii pe baza contrastului dintre esenta si aparenta :”surtuc uscat , ciubote uriase”, creaza iluzia nimicnicii(individului banal), in esenta insa Dionis este o personalitae situata sub semnul superlativului gnoseologic.
Sprijinit pe invatatura cartii lui Zoroastru , Dionis se reintrupeaza in chipul calugarului Dan si ajunge sa traiasca , temporal, in epoca domniei lui Alexandru cel Bun , iar spatial , in luna. Cel care ii imprumutase cartea veche cu invataturile lui Zoroastru este mesterul Ruben , acel batran evreu „de o antica frum...