Hanu Ancutei

Hanu Ancutei
de M.Sadoveanu
-comentariu-


“Hanu-Ancutei”,tiparit in intregime in 1928,dar inceput cu sapte ani inainte,prin publicarea povestirii
“Iapa lui Voda”,in “Adevarul literar si artistic”,trebuie citit in intregime ,daca vrem sa intelegem arta prozatorului,
caci “Hanu-Ancutei” este “Decameronul” lui Sadoveanu.
Garabet Ibraileanu afirma ca,daca i s-ar cere sa aleaga cinci din cele mai valoroase lucrari sadoveniene,
“Hanu-Ancutei” s-ar situa categoric printre ele,iar Sadoveanu insusi aseza aceasta opera intre cartile pe care”…
le socotesc opere de maturitate,opere care vor ramane…Ma reprezinta bine.”(din interviul acordat in 1942 lui
Vasile Netea).
Tehnica povestirii in povestire,sau a “povestirii in rama”-“rahmenerzählung”,cum numesc acest procedeu
teoreticienii germani ,sau “roman ? tiroir”,cum ii spun francezii-este mult mai veche decat “Decameronul” lui
Boccaccio,care o aplica atat de simetric in lucrarea amintita,sau decat “Canterbury Tales” ale lui Chaucer,sau
“Heptameronul” Margaretei de Navara,putand fi aflata in cartile populare de felul “Sindipei”,sau in “Halima’.Ra-
ma povestirii este data de povestirea scriitorului,in care se incadreaza povestirile relatate de eroi.Daca procedeul este generalizat,ilustrativa ramane,mai ales,povestirea “Iapa lui Voda”,de altfel,prima aparuta de sub tiparnita.
Formula narativa foarte veche,dar in acelasi timp foarte noua,fiinda o gasim aplicata,in diferite moduri,in cinematografie sau in asa-numitul teatru epic,tehnica povestirii in rama este avantajul de a putea transforma pe
Povestitorii insisi in personaje ale naratiunii de cadru.Ea are totodata un caracter profound popular.Ignorand-o poate,Anton Pann si Ion Creanga au aplicat-o spontan,caci “Povestea vorbei”,sau “O sezatoare la tara” nu sunt altceva decat niste povestiri in rama si,pe de alta parte,”Amintirile din copilarie”,private de aproape,sunt niste scurte povestiri legate una de alta prin verva naratorului,personajul lor permanent.
Tema abordata este cea a hanului-loc de securitate,de adapost,de petrecere pentru drumeti,cu bucate abundente,specific moldovenesti,cu vin,loc de desfatare sufleteasca,prin relatarea si ascultarea povestilor rostite
de eroii naratori-de unde si sensul,explicatia titlului.Cunoscand adanc vechile carti populare,pe scriitorii apuseni,
dar si pe cei rusi-pe Turgheniev indeosebi,care aplica procedeul amintit in “Povestirile unui vanator” si pe care
autorul “Hanului Ancutei” il tradusese-,atent mai ales la arta de povestitor a unui Neculce sau Creanga Sadoveanu atinge in aceasta opera a sa o culme a rafinamentului artei cuvantului romanesc.
In povestirea de cadru,hanul insusi devine personaj.Hanu Ancutei nu e un han ca toate celelalte.Asezat la rascrucea de drumuri si de veacuri,Hanu Ancutei este o cetate care adaposteste pe povestitori si pe ascultatori,cu
totii iubitori de vin din Tara de Jos,baut din oala noua de lut rosu.Teatral si solemn,pentru ca din modul cum este notata oralitatea vorbirii putem deduce tonul si gesturile personajului,comisul Ionita,razesul cel fudul de la Draganesti,spunea:”Trebuie sa stiti dumneavoastra ca hanul acela al Ancutei nu era han-era cetate.Avea niste ziduri groase de ici pana colo.Si niste porti ferecate cum n-am vazut in zilele mele.In cuprinsul lui se puteau oplosi oameni,vite si carute si nici habar n-aveau sin partea hotilor…”.Aceeasi parere o are si mos Leonte zodierul:”Asa ziduri ca de cetate,asa zabrele,asa pivnita,-asa vin,-in alt loc nu se poate.Nici asa dulceata,asa voie-buna si asemenea ochi ne...