Titu Maiorescu si Junimea

TITU - MAIORESCU SI JUNIMEA

Deceniile VII, IX ale secolului al XIX-lea sunt cunoscute in istoria literaturii romane ca fiind perioada marilor clasici, caci aceste decenii sunt marcate de numele unor personalitati de exceptie care au dimensionat categoric literatura romana. Este vorba in primul rand de Mihai Eminescu, Ion Creanga, I.L. Caragiale si Ioan Slavici. Aparitia si impunerea acestor nume nu ar fi fost insa posibila fara aportul unei alte personalitati, aceea a lui Titu Maiorescu, om de formatie clasica, puternic ancorat in realitatea culturala a timpului si care a inteles o clipa mai devreme imperativele dezvoltarii culturale ale Romaniei. Aceste decenii sunt cele mai reprezentative, cu cele mai de seama realizari in domeniul poeziei, teatrului, prozei, criticii si publicistici romanesti.
Incepand din anul 1864 (= martie ), Titu Maiorescu organizeaza la Iasi o serie de prelegeri populare, pe diferite teme, care aveau interes la marea masa a auditoriului (= teme de literatura, de filosofie, mai ales ca Maiorescu preda la Universitatea din Iasi cursuri de filosofie). Aceste conferinte pe teme umaniste au fost sustinute si de: Vasile Pogor, Petre Carp, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti. Cei 5 vor infiinta in acelasi an societatea culturala “Junimea”, care va atrage toate spiritele luminate ale vremii.
Urmeaza o perioada de maxima inflorire a culturii romane, mai ales ca in 1866, ia fiinta si “Societatea Academica Romana”, devenita ulterior Academia Romana.
La 1 martie 1867, apare la Iasi tot din initiativa lui Titu Maiorescu si revista “Convorbiri Literar”, organul literar al Junimii, care il avea ca redactor pe Iacob Negruzzi. Initial, activitatea “Junimii” s-a desfasurat pe 3 directii si anume:
1. Prelegeri populare, care urmareau clarificarea unor probleme de limba si ortografie, ombaterea tendintelor latinizate ce denaturau scrisul romanesc, idei teoretizate de Maiorescu in studiul “Despre scrierea limbii romane”;
2. Stabilirea unei ortografii unitare;
3. Editarea unor antologii de poezie romaneasca. Pentru ca aceasta antologie necesita o selectie si pentru ca Maiorescu nu avea la indemana instrumentele de selectare, el scrie in acest sens studiul “ O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867 ”. Nu in ultimul rand, in “Junimea”, s-a cultivat interesul pentru civilizatie si cultura, acelasi Maiorescu adoptand o pozitie critica, severa in fata diferitelor manifestari de cultura. Maiorescu, constata si el imitarea unor forme de cultura exterioare, imitare care insa nu are suport material in noua civilizatie romaneasca. Cu acest prilej, Maiorescu va formula teoria celebra a formelor fara fond, scotind ca multe institutii si forme de cultura romaneasca au fost preluate prin imitare din apus ( fara a exista baza de dezvoltare, conditii prielnice). Acest lucru a dus defapt la promovarea superficialitatii, a mediocritatii, chiar a imposturii formelor. Nu trebuie sa intelegem de aici, ca Maiorescu a respins formele occidentale, ci ca a militat pentru ridicarea fondului romanesc la inaltimea valorilor impuse de forma. Acest lucru a fost posibil si datorita revistei cenaclului “Junimea”, “Convorbiri literare”, revista care apare la 1 martie 1867 si in paginile careia vor fi publicate toate capodoperele literaturii clasice ( Eminescu, Creanga, Caragiale). Asadar Titu Maiorescu s-a impus drept “spiritus redactor” (- spiritul conducator) al gruparii de la junimea, marcand prin activitatea sa sfarsitul secolului al XIX-lea, din pacate, dupa 1880 telurile culturale ale cenaclului sunt lasate de o...