Despre arta

Despre Arta







































“Sa facem ca si cum totul ar fi izvorat din aceeasi plictiseala, sa-l umplem, sa-l umplem, pana-n bezna deplina’’ Samuel Beckett





















Nu cred ca arta poate fi definita din moment ce se manifesta ca o fiinta vie in continua schimbare. Probabil o putem caracteriza vag prin reprezentantii ei, acei oameni care mai mult ca oricine simt pana-n adancuri vacuitatea existentei, golul acela imens si apasator ca si nevoia insuportabila de a-l umple.

Inca de la Renastere creatia se indrepta spre om si universal sau. Artistii Renasterii decoreaza peretii cu fresce, utilizand pentru pictura de sevalet panouri de lemn si panza. Cultul individului se exprima in portret, in subiectele alegorice si istoriece. Figura lui Dumnezeu se umanizeaza, alegerea temelor se indreapta catre Incarnare, viata si moartea lui Iisus, Fecioara care il strange tandru la piept pe pruncul Isus, ca o tanara mama. Antichitatea Greco-romana legitimizeaza Renasterii subiectele mitologice si nudul. Tot in aceasta perioada este descoperita perspectiva lineara, proportiile anatomice si tehnica clar-obscurului. Michelangela a fost, dupa parerea mea, cel mai razvratit reprezentant al acestui current artistic. Pare mereu indecis, urmarit de un blestem: sa nu poata sfarsi nici unul din marile sale proiecte, in ciuda faptului ca se istoveste pana la optzeci si noua de ani Fara sa aiba un trup robust, el si-a impus un regim de lucru dur, aproape supraomenesc, de teama ca nu-si va termina opera. Cu hainele mereu imbacsite de praf de marmura, bombanind cand boala il tintuieste la pat, ruinandu-si sanatatea, ducand o existenta de salahor, pune, cu o incapatanata lipsa de masura, fara sa se bucure de nimic altceva, intreaga lui fiinta in serviciul unor proiecte prea mari, prea grandioase pentru o singura viata si de aceea sortite, in parte, esecului.


 SHAPE * MERGEFORMAT 









In ajunul jafului Romei de catre Carol Quintul in 1527, arta se indeparteaza de echilibrul classic al Renasterii. Un stil care mai tarziu, in 1792, va fi numit de catre istoricul de arta Luigi Lanzi “manierism” pune stapanire pe toate domeniile artei si mai ales pe picture.
Manierismul aparul la Roma se raspandeste in toata Italia, apoi, cu incepere din 1530, in Europa si continua pana in 1610.
Manieristii utilizeaza frecvent suportul de lemn si picteaza pe marmura, agate, alabastru, ardezie si uneori pe lapislazui. Ansamblurile decorative alefrescelor decorate cu stucaturi se inmultesc pe boltile si plafoanele palatelor.
Subiectele profane sunt predominante, iar temele sunt extrase din Metamorfozele lui Ovidiu si din marile poeme contemporane, precum Ierusalimul liberat a lui Tasso.
Compozitia nu are o ordine logica si este aglomerata. Tablourile alatura planuri suprapuse, in timp ce frescele decorative infatiseaza savante efecte iluzioniste. Artistul face parade de fantezie si de virtuozitate in redarea ornamentelor, a accesoriilorde orfevarie, a materialelor pretioase si a unui cadru architectural complicat. Desenul isi pastreaza rolul essential si se indeparteazade acela de a traduce realitatea. Linia serpentine exagereazaclasicul contrapposto, alungeste figurile si le subtiaza, insuflandu-le o languroasadulceata.
In ”Inmormantarea contelui de orgaz”, El Greco s-a reprezentat si pe sine printr personalitatile orasului prezente la eveniment,. E imbracat ca un nobil spaniol autentic si ridica mana dreapta pana la inaltimea gulerului de dantele. Ace...