Testament – Tudor Arghezi

Testament – Tudor Arghezi

Poezia deschide volumul “Cuvinte potrivite”ap?rut ?n 1927 (primul volum al lui Arghezi) ?i constituie “arta poetic?” cea mai cunoscut? din istoria noastr? literar?. Este o poezie programatic? ?n care apar c?teva probleme de ideologie literar? ?i de tehnic? artistic?, esen?iale pentru definirea viziunii poetice a lui Arghezi.
Poezia lui Arghezi este fundamental existen?ial?, ?n sensul c? surprinde st?ri ale existen?ei, de cele mai multe ori ?ntr-un limbaj uluitor prin plasticitatea lui, dar acesta nu ?nseamn? ca ideea nu exist?. Arghezi este un poet cu intui?ii ad?nci, cu un sim? aproape familiar al marilor adev?ruri, iar g?ndul s?u are o perfect? corporalitate liric?, e ascuns ?n forme tulbur?toare ?i adesea fascinante de limbaj.
Semnifica?ia titlului: Titlul “Testament” este sugestiv pentru ideea fundamental? a poeziei, aceea a rela?iei spirituale dintre genera?ii ?i a responsabilit??ii urma?ilor fa?? de mesajul primit de la str?buni. Totodat? titlul semnific? faptul c? poezia este un “act oficial” ?ntocmit de poet, prin care las? mo?tenire urma?ilor opera sa literar?:
„Nu-?i voi l?sa drept bunuri dup? moarte,
Dec?t un nume adunat pe-o carte”.
Structura poetic? ?i semnifica?ii:
Poezia lui Arghezi este rezonan?a unor nea?teptate ?mpletiri lexicale. Cuvintele se leag? ?n grupuri apropiate sau dep?rtate ?ntr-un fel cum limba rom?n? n-a mai cunoscut p?n? la Arghezi. Asocierile rezultate au un dublu efect: material ?i ideal. Imaginile sunt foarte concrete, cuvintele se ?nfig parc? ?n „carnea” lucrurilor, ?n?eap?, irit? sau uluiesc sensibilitatea noastr?, purt?nd ?n acela?i timp o extraordinar? fa?? de sugestie a ideii.
Poezia ?ncepe printr-o nega?ie, care are rolul de a accentua valoarea deosebit? a mo?tenirii, opera literar?, bunul cel mai de pre? al poetului, pe care o las? prin testament viitorimii, accentu?nd faptul c? ea constituie o acumulare spiritual? „de la str?bunii mei”.
Continuarea tradi?iei str?bune constituie o treapt? ?n evolu?ia spiritual? a omenirii, simbolizat? aici prin “fiin?e”, o adresare direct?, care d? poeziei un ton familiar, intim, ce apropie genera?iile trecute de viitorime.
„?i care, t?n?r, s? le urci te-a?teapt?,
Cartea mea-i, fiule, o treapt?.”
Ca mesager al trudei str?bunilor, poetul a?eaz? „cartea” la c?p?t?iul civiliza?iei omene?ti, cu ?ndemnul, din nou, de a respecta acest bun spiritual ?i a-l duce spre progres:
„A?az-o cu credint? c?p?t?i,
Ea e hrisovul vostru cel dint?i”.
Evolu?ia spiritual? este foarte plastic prezentat?:
„Ca s? schimb?m acum, ?nt?ia oar?,
Sapa-n condei ?i brazda-n c?limar?”.
Limbajul poetic vine din vorbirea popular? „Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite”, din care poetul a „ivit cuvinte potrivite” ceea ce constituie o m?rturisire de credin??, c?reia ?i r?m?ne devotat. Inova?ia stilistic? arghezian? face ca poetul s? valorifice cuvintele ?n sens estetic, s? le dea o nou? semnifica?ie, ?ntruc?t cuv?ntul este la Arghezi atotputernic:
„Le-am pref?cut ?n versuri ?i-n icoane,
F?cui din zdren?e muguri ?i coroane,
Veninul str?ns l-am preschimbat ?n miere,
L?s?nd ?ntreag? dulcea lui putere”.
Cuv?ntul arghezian este omnipotent, el poate s? m?ng?ie sau s? pedepseasc?.
Cuv?ntul este divin, este dat de la Dumnezeu, poetul f?c?nd trimitere la Biblie, unde se spune c? „mai ?nt?i a fost cuv?ntul” iar genera?iile viitoare au datoria de a-l p?stra ?i a-l ?n?l?a.
Datoria poetului este aceea de a ilustra ?n poezia sa durerile neamului rom?nesc. Limba poetic? ?n care sunt exprimate aceste idei este surprinz?toare prin inova?ie stilistic?, ...