Mihai Eminescu - Revedere

REVEDERE

Poezia „Revedere“ a fost publicat? ?n revista „Convorbiri literare“, la 1 octombrie 1879, de?i fusese scris? cu c??iva ani ?nainte.
La baza poeziei, stau doinele culese de poet ?n peregrin?rile sale prin ?ar?, ?n care codrul este simbol al regener?rii ve?nice. Fiind o poezie de maturitate, Eminescu exprim? o nou? modalitate de abordare a folclorului, ?mbog??ind-o ?i ?nnobilind-o cu profunde idei filozofice.
Tema ilustreaz? vremelnicia ?i perisabilitatea omului ?n contrast cu perenitatea naturii, simbolizat? de codrul ve?nic.
Ideea exprim? melancolia ?i triste?ea poetului pentru via?a trec?toare a omului ?i admira?ia pentru ve?nicia naturii.
Semnifica?ia titlului. Titlul sugereaz? bucuria re?nt?lnirii poetului cu un prieten de care i-a fost dor, cuv?ntul av?nd, din punct de vedere semantic, rezonan?e afective, implic?nd totodat? ?i sensul de scurgere a timpului.
Structura compozi?ional?. „Revedere“ este o elegie filozofic? ?n care timpul este elementul de referin?? care domin? ?ntrega poezie. Timpul filozofic are la Eminescu dou? valen?e, de aceea s-ar putea numi bivalent: individual (care marcheaz? cu scurgerea sa implacabil? ?i ireversibil? condi?ia omului muritor) ?i universal (care semnific? eternitatea, ve?nicia proprie numai Universului).
Compozi?ional, poezia este structurat? ?n dou? planuri distincte: unul uman ?i cel?lalt al naturii ?i patru secven?e lirice corespunz?toare celor dou? r?spunsuri, ale poetului ?i, respectiv, ale codrului.
Secven?a ?nt?i. Poezia ?ncepe printr-o ?ntrebare adresat? c?tre poet, direct codrului personificat, ?n care se simte intimitatea tonului, sentimentul de dragoste pentru acesta, precum ?i bucuria revderii, concretizat? prin diminutivele care sugereaz? un ton intim, familiar: „Codrule codru?ule,/ Ce mai faci, dr?gu?ule“. Ideea timpului este sugerat? de „mult? lume am umblat“, cu sensul scurgerii unei perioade lungi de vreme, ?n care poetul s-a sim?it departe.
Urm?toarea strof? reprezint? r?spunsul codrului, formulat ?n acela?i stil popular, ?ncep?nd cu o interjec?ie specific?: Tr?inicia ?i for?a de rezisten?? a naturii este dat? de asprimea gerului ?n timp de iarn? („Iarna viscolu-l ascult/ Crengile-mi rup?ndu-le,/ Apele-astup?ndu-le,/ Troienind c?r?rile/ ?i gonind c?nt?rile;“), iar armonia afectiv? perfect? dintre om ?i natur? este ilustrat? prin bucuria codrului la auzul doinelor populare („Vara doina mi-o ascult/ (…) ?mpletindu-?i cofeile,/ Mi-o c?nt femeile>“).
Secven?a liric? urm?toare este o ?ntrebare retoric? a poetului, ?n care conceptul filozofic al timpului este sugerat deosebit de expresiv: „Vreme trece, vreme vine“, trecerea ireversibil? a timpului ?nsemn?nd pentru natur? o regenerare permanent?, o continu? ?ntinerire: „Tu din t?n?r precum e?ti/ Tot mereu ?ntinere?ti“.
Poezia cap?t? aici sensuri filozofice profunde, iar codrul, ca simbol pentru natur?, devine un simbol al ?ntregului Univers.
Ultima secven?? con?ine r?spunsul codrului ?n care accentele filozofice se intensific?, versul „-Ce mi-i vremea, c?nd de veacuri“ suger?nd ve?nicia, eternitatea naturii. Ideea sexisten?ei trainice ?i perene a codrului, ca simbol al naturii, al Universului, este argumentat? de poet prin rezisten?a acestuia ?n fa?a timpului, a c?rui trecere ireversibil? nu-l atinge: „C? de-i vremea rea sau bun?,/ V?ntu-mi bate, frunza-mi sun?; ?i de-i vremea bun?, rea,/ Mie-mi curge Dun?rea.
?n antitez? cu natura, omul es...