Rondelul rozelor de August – Alexandru Macedonski

Rondelul rozelor de August – Alexandru Macedonski

Rondelul, la mod? ?n Fran?a secolului al Xv-lea prin poe?ii Villon, Clement Marot, denumirea – la origine – un c?ntec ?i un dans, iar la sfir?itul secolului al XIX-lea rondelul devine o poezie de virtuozitate la parnasieni.
Macedonski preia modelul rondelurilor de la poe?ii francezi Maurice Rollinat ?i Th. De Bauville.
Rondelurile lui Macedonski au fost scrise ?ntre anii 1916-1920 ?i fac parte din crea?ia de maturitate a poetului, care le-a publicat ?n volumul intitulat “Poema rondelurilor” abia ?n 1927.
Teoretician al Simbolismului rom?nesc, Macedonski e preocupat de muzicalitatea versurilor, de efectele sonore ale cuvintelor, armoniz?nd unitar temele majore ale liricii macedonskiene, ?ntre care tema damn?rii, deziluziile, starea depresiv? ori starea de extaz sunt semnificative ?n lirica sa.
Tema poeziei O constituie soarta nefericit? a artistului de geniu, a creatorului aflat ?n conflict ideatic cu lumea ?nconjur?toare, o lume superficial? ?i meschin?, care nu poate ?i nici nu vrea s?-i ?n?eleag? superioritatea spiritual? ?i aspira?ia spre ideal.
Strofa I – Creaz?, ?ntr-un ton constatativ , o imagine concentrat? ?i accentuat? a sim?urilor umane, v?zul ?i olfactivul: „Mai sunt ?nc? roze, /(…) ?i tot parfumate ?i ele”. Cerul, care exprim? optimismul poetului, ?n?l?area spiritual? spre un ideal ne?mplinit, exprimat prin verbul „credeam”, aflat la imperfect (ac?iune neterminat?), este cuv?ntul – cheie. A?adar poetul ??i exprim? starea de visare, de aspira?ie c?tre un ideal iluzoriu, ?n care crezuse c?ndva, ?ntr-un timp trecut nedefinit, un timp al tinere?ii pline de speran?? ?i ?ncredere ?n prezentul care-l dezam?ge?te.
Strofa a-II-a – sugereaz? timpul vis?rii, tinere?ea entuziast?, ?ncrez?toare ?i optimist? a poetului, care aspir? c?tre idealuri superioare („Priveam, dintre oameni, spre stele”), din chiar mijlocul muritorilor de r?nd.
Ultima strof? – ?ncepe printr-un cuv?nt ce sugereaz? nefericirea omului de geniu „zadarnic” pus ?n antitez? cu „mereu” din versul al III-lea ce semnific? permanentizarea acesteia, prin verbele la prezent „z?mbesc” ?i uit”.
Opozi?ia semantic? zadarnic/mereu, conduce la ideea c? poetul se identific? cu soarta omului de geniu, care ?ns? la Macedonski nu este o retragere din lumea meschin? ?n lumea superioar? a idealului absolut, ci dimpotriv?, poetul are o atitudine protestatar?, sfid?toare fa?? de societatea incapabil? s?-i ?n?eleag? aspira?iile.
La Macedonski orgoliul este un mod de existen??, ca form? a spiritualit??ii superioare, eul liric reg?sindu-se ?n actul crea?iei de eliberare suprem?, de destindere a propriilor st?ri suflete?ti, ignor?nd ap?sarea cov?r?itoare a vie?ii: „Mereu c?nd z?mbesc, uit ?i c?nt,/ ?n ciuda cerc?rilor grele”. Cu toate vicisitudinile vietii, poetul considera ca esenta existentei este actul creatiei, exprimat aici prin „c?nt” ?i prin reluarea primului vers al poeziei „Mai sunt ?nc? roze, - mai sunt”, care sugereaz? inerancenarea geniului de a intra ?n nemurire prin poezie.
Macedonski ?nsu?i m?rturisea crezul s?u privind statutul omului de geniu, al artistului pentru care poezia este mai presus dec?t nimicnicia lumii: “Poetul cel mare e numai cel care poate s? uite timpul ?i locul, tic?lo?ia dimprejurul s?u, zbucium?rile ?i suferin?ele sale trupe?ti, cu alte cuvinte, pe sine.
Procedee artistice: Poezia de fa?? este o poezie cu form? fix?, care respect? tehnica prozodic? a acesteia.
Primele dou? versuri se constituie ?n refrenul care se reia ?n mijlocul poeziei, apoi primul vers ?ncheie simetric poezia.
Poezia...