Luceafarul

LUCEAF?RUL

Luceaf?rul reprezint? expresia absolut?, testamentar? pe care o atinge g?ndirea poetic? ?i filozofic? a lui Eminescu.
Izvor?nd din ?ndelunga fr?m?ntare moral? a poetului ?i dintr-o amar? experien?? de via??, specific? societ??ii ?n care a tr?it, Luceaf?rul ??i afl? sursa literar? ?n basmul Fata ?n gr?dina de aur, - basm muntenesc cunoscut de Eminescu din culegerea germanului Kunisch, care f?cuse o c?l?torie prin ??rile rom?ne.
P?str?nd din izvorul popular original doar cadrul basmului ?i ideea dragostei, cea „peste fire“, dintre o p?m?nteanc? ?i o fiin?? nemuritoare, apoi rug?ciunea Zmeului c?tre Dumnezeu de a-l dezlega de condi?ia lui etern?, precum ?i refuzul lui D-zeu, care-i ?ndreapt? ?n acela?i timp privirile spre scena, de dragoste de pe p?m?nt dintre fata de ?mp?rat, care-?i uitase f?g?duielile ?i muritorul Florin, - Luceaf?rul ??i modific? structura ?i devine ?ntru totul un poem profund original, ?n care pulseaz?, ?n expresie des?v?r?it? lirismul erotic ?i filozofic tulbur?tor al poemului.
Poem romantic, construit pe tema destinului omului de geniu ?ntr-o societate r?u ?ntocmit?, incapabil? de a-l ?n?elege, ostil? lui, Luceaf?rul este, ?n esen??, un des?v?r?it poem al iubirii ideale, pe care poetul a c?utat-o toat? via?a cu sete nestins?, ridic?ndu-se mereu ca o v?paie din propria-i mistuire.
Astfel, ?ncep?nd cu formula introductiv? tradi?ional? a basmului, „A fost odat?…“ poemul poveste?te iubirea stranie dintre Luceaf?r ?i prea frumoasa fat? de ?mp?rat – poveste care izvor??te din ad?ncul nesa?iu de iubire al poetului ?i din rezervele acelui dor nem?rginit care nu-l p?r?se?te niciodat?, ?ndrept?ndu-i privirile c?tre firmament ?i eternitate.
Primele ?apte strofe ale poemului o ?nf??i?eaz? pe fata de ?mp?rat contempl?nd Luceaf?rul seri ?n ?ir de la fereastra dinspre mare a castelului. La r?ndu-i Luceaf?rul, care „r?sare ?i str?luce pe mi?c?toarele c?r?ri“ ale apelor sear? de sear?, privind „spre umbra negrului castel“, ?ndr?ge?te ?i el fata, sim?indu-?i inima plin? de dorul ei.
Strofele urm?toare ?nf??i?eaz? astfel puternica iubire ce se ?nfirip? ?ntre Luceaf?r ?i fata de ?mp?rat. Surprins? de recile sc?ntei ale Luceaf?rului, care arunc? ?n iatacul fetei „o mreaj? de v?paie“, urm?rind-o ad?nc ?n vis c?nd vine s? se culce, fata care-i sur?de ?i-apoi ofteaz? din greu, ?ncepe s?-l ?nbie patetic: - „O, dulce-al nop?ii mele domn, /De ce nu vii tu? Vin? ! Cobori ?n jos, luceaf?r bl?nd, /Alunec?nd pe-o raz?, /P?trunde-n cas? ?i ?n c?nd ?i via?a-mi lumineaz? !“.
La aceast? chemare plin? de dor a fetei, Luceaf?rul se arunc? fulger?tor din ?n?l?imi ?i se cufund? ?n mare, ?ntrup?ndu-se apoi din ad?ncuri necunoscut al apelor, ?n chipul unui m?ndru voievod, cu p?rul de aur ?i ochii sc?nteietori, purt?nd pe umerii goi un giulgiu v?n?t, iar ?n m?ini un toiag ?ncununat cu trestii.
El m?rturise?te fetei c?, de?i a cobor?t cu greu din sfera lui de sus, e gata s?-i urmeze chemarea. Dar, tat? fiindu-i cerul ?i mam?, marea, el o invit? pe t?nara fat? s?-?i lase lumea ei, s?-i fie mireas? ?i s?-l urmeze ?n palatele lui de m?rgean din fundul oceanului.
Fata de ?mp?rat, cu toate c? se ?ndr?goste?te de Luceaf?r, ??i d? seama ?ns? c?t de uria?? este distan?a ce-i desparte ?i tem?ndu-se de chipul lui straniu, ea ?l refuz?, dar nu f?r? o ad?nc? p?rere de r?u: - „O, e?ti frumos, cum numa-n vis /Un ?nger se arat?, /Dar? pe calea ce-ai deschis /No-i merge niciodat?; / Str?in la vorb? ?i la port, /Luce?ti f?r? de via??, /C?ci eu sunt vie, tu e?ti mort /?i ochiu t?u m...