Glossa - Mihai Eminescu

“GLOSS?“

Cuv?ntul „gloss?“ are dou? accep?iuni:
explica?ia unui cuv?nt sau a unui pasaj dintr-un text; not? explicativ? f?cut? de un copist pe marginea unui manuscris
poezie cu form? fix?, ?n care prima strof? este o strof? – nucleu ce introduce tema poeziei, iar fiecare din strofele urm?toare comenteaz? succesiv c?te un vers al strofeinucleu, iar ultima strof? reia versurile primei strofe, ?n ordine invers?.
Titlul poeziei eminesciene este luat fie din limba latin? (glossa- „cuv?nt care necesit? explica?ii“), fie din limba greac? (glossa- „limba“), acestea fiind singurele limbi ?n care cuv?ntul se scrie cu doi „s“. Ca specie literar?, „glosa“ este de origine spaniol?, poezia dat?nd din secolul al XIV-lea ?i fiind o crea?ie a poe?ilor curteni.
„Glossa“ lui Mihai Eminescu este o poezie gnomic?, ceea ce ?nseamn? c? este o poezie care con?ine maxime, sentin?e, sfaturi morale; maxima este un enun? concis, exprim?nd un principiu etic, o norm? de conduit?, fiind sinonim? cu aforism, sentin??.
Poezia “Gloss?“ de M.Eminescu a ap?rut ?n 1883, ?n volumul de „Poezii“, ?ngrijit de Titu Maiorescu, aceast? crea?ie fiind cea mai reu?it? dintre cele patru variante scrise de poet.
Tema poeziei este un cod etic al omului superior, care ofer? ?nv???minte oamenilor, pe baza autocunoa?terii ?i experien?ei sale filozofice. Poezia este, de asemenea, o cugetare filozofic? pe un ton senten?ios, con?in?nd adev?ruri universal-valabile, deci incontestabile.
Maximele, sentin?ele sunt scurte ?i lapidare, concise ?i exprimate de un singur vers. Poezia este de factur? clasic? prin obiectivarea superioar?, prin deta?are fa?? de fr?m?nt?rile existen?ei umane pline de orgolii, ambi?ii, pref?c?torii etc. Tema filozofic? a “Glosei“ este condi?ia omului ?n raport cu timpul.
Strofa – nucleu, prima strof? a poeziei, este alc?tuit? din opt versuri ?i con?ine adev?ruri universal-valabile exprimate concis, grup?ndu-se ca sens ?i c?te dou?, dar av?nd destul? substan?? filozofic? fiecare vers ?n parte.
Primul vers semnific? trecerea ireversibil? a timpului, al doilea repetabilitatea evenimentelor ce compun via?a uman?, al treilea recomand? ?ndeamn? la medita?ieasupra vie?ii, deoarece sufletul omului este alc?tuit din speran?? ?i temeri (versul al cincilea); timpul este efemer pentru om, totul ?n via?a sa este trec?tor („Ce e val ca valul trece“), de aceea, chiar dac? tenta?iile vie?ii sunt multiple, ele sunt am?gitoare ?i omul trebuie s? le domine cu deta?are superioar? ?i ra?iune.
A?adar, prima strof? porne?te de la ideea scurgerii implacabile a timpului pentru om ?i ajunge la ra?iunea care trebuie s?-l conduc? pe om ?n via??.
Strofa a doua comenteaz? primul vers al strofei – tema, care este o maxim?, o sentin?? ?n care argumentele vin ?n sprijinul sensului filozofic al ideei de timp, dar ?i al cunoa?terii de sine.
Ideea exprimat? de Socrate ?nc? din antichitate („Cunoa?te-te pe tine ?nsu?i“) este ilustrat? de versul: „Reg?sindu-te pe tine“; ideea filozofic? a timpului este explicat? prin faptul c? ?nt?mpl?rile nesemnificative sunt ?i ele trec?toare: „Multe trec pe dinainte,/ ?n auz ne sun? multe,/ Cine ?ine toate minte/ ?i ar sta s? le asculte?…“
Timpul este valoros pentru om numai ?n privin?a autocunoa?terii ?i nu trebuie risipit pe lucruri neimportante, pentru c? timpul este implacabil, iar clipa nu trebuie irosit?.
Strofa a treia explic? versul „Toate-s vechi ?i nou? toate“, care implic? ?i ideea timpului trec?tor, de aceea omul nu trebuie s?-?i iroseasc? via?a g?ndindu-se la lucruri efemere, pentru c? acest fapt nu duce dec?t la o iluzie a fericirii ?i...