Opoziţia dintre determinismul dialectic şi cel mecanicist în înţelegerea libertăţii

Opozi?ia dintre determinismul dialectic ?i cel mecanicist ?n ?n?elegerea libert??ii

Orice cercetare a determinismului ?n fizic? porne?te de la caracterizarea determinismului mecanic laplacean ca teorie a necesit??ii absolute, a legilor de fier, a identit??ii des?v?r?ite dintre efect ?i cauz?, a explic?rii rela?iilor dintre obiecte ?i a succesiunii st?rilor printr-o liniaritate perfect? sub ac?iunea unor cauze exclusiv exterioare. ?n evolu?ia g?ndirii fizice, teoria electromagnetismului a ?nt?rit ideea materialit??ii rela?iei cauzale prin reliefarea ac?iunii din aproape ?n aproape, iar teoria restr?ns? a relativit??ii a reliefat dependen?a efectului de cauz?. Ambele teorii r?m?n compatibile, cu tezele cauzalit??ii liniare, a necesit??ii ?n succesiune ?i ?n repetarea fenomenelor, teze sus?inute de determinismul mecanic. Ideea necesit??ii absolute ?n desf??urarea evenimentelor fizice a fost zdruncinat? ?ncep?nd cu a doua jum?tate a secolului al XIX-lea de studiul fenomenelor calorice, studiu care eviden?ia natura statistic? a celui de-al doilea principiu al termodinamicii. Este adev?rat c? sub influen?a g?ndirii predominant metafizice, din care fizica nu se smulsese ?nc?, staticitatea fenomenelor termodinamice a fost mult? vreme interpretat? ca rezultat al ignoran?ei umane, deci ?n spiritul materialismul metafizic, continu?nd s? domine speran?a unei reductibilit??i a comportamentului statistic la cel dinamic.
Lovitura de gra?ie ?n interiorul fizicii o prime?te determinismul mecanic din partea fizicii microcosmului, ?n primul r?nd din partea creatorilor mecanicii cuantice nerelativiste. C?teva caracteristici fundamentale ale mecanicii cuantice ?nc? ?n primele decenii ale constituirii sale obligau la p?r?sirea modelului determinist propriu fizicii clasice.
Astfel, ?n mecanica cuantic? nu se mai putea determina concomitent, ca ?n cea clasic?, viteza ?i pozi?ia obiectului ?n mi?care. Rela?ia de nedeterminare, stabilit? de Werner Heisenberg, reliefa deci limitele aplicabilit??ii legilor fizicii clasice ?n microcosm, natura deosebit? a microobiectelor.
?n esen??, datorit? naturii corpuscular-ondulatorii a microobiectelor, comportamentul acestora din urm? se deosebea calitativ de comportamentul punctelor materiale din mecanica clasic?. Natura corpuscular-ondulatorie a microobiectelor era r?spunz?toare, ?n ultim? instan?? de comportamentul statistic al obiectelor studiate de mecanica cuantic?. Cauzele statisticit??ii comportamentului au fost, ?n general, c?utate at?t ?n structura intern? a microobiectelor, c?t ?i ?n interac?iunile de tip micro ?i macro cu aparatele experimentale.
Interpretarea statistic? a proceselor din mecanica cuantic? a ?nsemnat respingerea determinismului rigid. Aceast? respingere s-a f?cut ini?ial ?n numele indeterminismului absolut, teoretizat mai cu seam? de orient?ri filozofice extremiste care c?utau sprijin pentru pozi?iile lor la temelia constituen?ilor materiei. ?i dac?, la ?nceputul secolului al XX-lea, electronul, ca atom de electricitate, era declarat “aliat” al idealismului, ?n deceniul al treilea al secolului nostru nu pu?ini sunt filozofii subiectivi?ti care aveau s? argumenteze pretinsa libertate absolut? de voin??, conduita absolut arbitrar? a fiin?ei umane, c?ut?ndu-i temelia ?n libertatea de voin?? a microobiectelor, ?n absen?a oric?rei determin?ri la nivelul microcosmului, ?n absolutizarea hazardului pur.
Gr?itoarea din acest punct de vedere poate fi evolu?ia interpret?rilor lui Niels Bohr ?i Werner Heisenberg, principalii reprezentan?i ai interpret?rii cunoscute sub denumirea de “?coala de la Copenhaga”...