Problema determinismului în ştiintele contemporane ale naturii

Problema determinismului ?n ?tiintele contemporane ale naturii

Cercetarea categoriilor care constat? ?i explic? caracterul determinat al proceselor reale (materiale ?i spirituale sau rezult?nd din ?mpletirea materialului cu spiritualul) ?i mecanismele determin?rii ne permite s? privim asupra teoriei determinismului, g?ndit? sub dou? aspecte:
¨ ca determinism universal, c?ruia i se ?nglobeaz? determinismele par?iale ale diferitelor nivele ale existen?ei
¨ din punctul de vedere ale determinismelor complexe, proprii fiec?rui nivel de structurare a existen?ei ?n parte
Se poate vorbi de aceea, la nivelul actual al cercet?rilor, ?i de un determinism global, caracteristic fiec?rui nivel de organizare a existen?ei ?n ve?nic? devenire, ?i apoi de corela?iile dintre ele, semnificative mai ales pentru nivelele superioare, ?nglobatoare.
Cele mai esen?iale verigi ale explic?rii deterministe le reprezint? nivelul fizic (incluz?nd oarecum pe cel chimic), nivelul biologic ?i cel al activit??ii umane, ?n care se desprinde raportarea omului al determinismul global, cosmic ?i includerea sa ?n determinismul cel mai complex din c?te ne-a fost dat s? cunoa?tem, determinismul social.
Orice cercetare a determinismului ?n fizic? porne?te de la caracterizarea determinismului mecanic laplacean ca teorie a necesit??ii absolute, a legilor de fier, a identit??ii des?v?r?ite dintre efect ?i cauz?, a explic?rii rela?iilor dintre obiecte ?i a succesiunii st?rilor printr-o liniaritate perfect? sub ac?iunea unor cauze exclusiv exterioare. ?n evolu?ia g?ndirii fizice, teoria electromagnetismului a ?nt?rit ideea materialit??ii rela?iei cauzale prin reliefarea ac?iunii din aproape ?n aproape, iar teoria restr?ns? a relativit??ii a reliefat dependen?a efectului de cauz? ?i, conform celor mai r?sp?ndite p?reri, a anteriorit??ii cauzei ?n raport cu efectul. Dar ambele teorii r?m?neau compatibile, ?n fond, cu tezele cauzalit??ii liniare, a necesit??ii ?n succesiune ?i ?n repetarea fenomenelor, teze sus?inute de determinismul laplacean. Ideea necesit??ii absolute ?n desf??urarea evenimentelor fizice a fost zdruncinat? ?ncep?nd cu a doua jum?tate a secolului al XIX-lea de studiul fenomenelor calorice, studiu care eviden?ia natura statistic? a celui de-al doilea principiu al termodinamicii. Este adev?rat c? sub influen?a g?ndirii predominant metafizice, din care fizica nu se smulsese ?nc?, statisticitatea fenomenelor termodinamice a fost mult? vreme interpretat? ca rezultat al ignoran?ei umane, deci ?n spiritul materialismului metafizic, continu?nd s? domine speran?a unei ireductibilit??i a comportamentului statistic la cel dinamic.
Lovitura de gra?ie ?n interiorul fizicii o prime?te determinismul mecanic din partea fizicii microcosmosului, ?n primul r?nd din partea creatorilor mecanicii cuantice nerelativiste. C?teva caracteristici fundamentale ale mecanicii cuantice ?nc? din primele decenii ale constituirii sale obligau la p?r?sirea modelului determinist propriu fizicii clasice.
Astfel, ?n mecanica cuantic? nu se mai putea determina concomitent, ca ?n cea clasic?, viteza ?i pozi?ia obiectului ?n mi?care. Rela?ia de nedeterminare, stabilit? de Werner Heisenberg, reliefa deci limitele aplicabilit??ii legilor fizicii clasice ?n microcosm, natura deosebit? a microobiectelor.
?n esen??, datorit? naturii corpuscular-ondulatorii a microobiectelor, comportamentul acestora din urm? se deosebea calitativ de comportamentul punctelor materiale din mecanica clasic?. Natura corpuscular-ondulatorie a microobiectelor era r?spunz?toare, ?n ultim? instan?? de comportamentul statistic al obie...