Observatia

1. Observaţia
- urmărirea intentionata atentă şi sistematică, înregistrarea exacta a comportamentului unei persoane cu scopul de a sesiza aspectele sale caracteristice diferitele manifestari comportamentale ale individului (sau ale grupului) ca si al contextului situational al comportamentului.
Principalele probleme pe care le ridica observatia sunt:
1. ce observam ? (continutul observatiei);
2. care sunt formele observatiei?;
3. de ce anume depinde calitatea observatiei?;
4. care sunt conditiile unei bune observatii?;
5. cum pot fi combatute unele obstacole ce apar în calea observatiei?;
6. care sunt limitele si avantajele observatiei?
1. Continuturile observatiei sunt reprezentate de simptomatica stabila, adica trasaturile bio-constitutionale ale individului (înaltimea, greutatea, lungimea membrelor, circumferinta craniana) ca si trasaturile fizionomice precum si de simptomatica labila, adica multitudinea comportamentelor si conduitelor flexibile, mobile ale individului, cum ar fi: conduita verbala, cea motorie, mnezica, inteligenta ca si varietatea expresiilor afectiv-atitudinale.
2. Formele observatiei pot fi clasificate dupa urmatoarele criterii:
a) orientarea actului observational: observatia si autoobservatia;
b) prezenta sau absenta intentiei de a observa: observatia spontana, observatia sistematica;
c) prezenta sau absenta observatorului: observatia directa, observatia indirecta sau mediata, cu observator uitat, ignorat, cu observator ascuns;
d) implicarea sau nonimplicarea observatorului: observatia pasiva, observatia participativa;
e) durata observarii: continua sau discontinua;
f) obiectivele urmarite: integrala sau selectiva,
3. Calitatea observatiei depinde de o serie de particularitati psihoindividuale ale observatorului: capacitea de a-si concentra atentia, de a sesiza esentialul, de gradul sau de sugestionabilitate precum si de anumite caracteristici ale perceptiei umane: selectivitatea ei, categorizarea spontana si structuranta a câmpului de observatie sau pur si simplu factorii sociali ai perceptiei care o modeleaza si o deformeaza.
4. Condiţii necesare pentru o bună desfăşurare a observaţiei:
-         observarea trebuie să aibă un caracter selectiv (comportamentul vizat trebuie să fie unul bine precizat, operaţionalizat). De exemplu, pentru a observa dacă un elev este sau nu sociabil, trebuie să începem prin a operaţionaliza această trăsătură în comportamente concrete, uşor observabile: sociabil = comunică, participă cu plăcere la activităţi de grup, se implică activ în sarcini şcolare ce presupun relaţionarea, îi ajută din proprie iniţiativă pe ceilalţi etc.
-         stabilirea unui plan de observare;
-         elevul trebuie observat o perioadă mai mare de timp şi în situaţii cât mai diferite;
-         notarea cât mai rapidă, imediată a informaţiilor;
-        observarea curentă trebuie să fie separată de interpretarea psihologică a comportamentelor;
-         observarea trebuie realizată cât mai discret.
Toate aceste condiţii pot fi concretizate prin realizarea unei grile de observaţie.
Exemplu de grilă de analiză a comportamentului elevului (completata de cadrul didactic)
Participă cu plăcere la activităţi de grup
Se implică activ în sarcini şcolare ce presupun relaţionarea
Îi ajută din proprie iniţiativă pe ceilalţi
5. Combaterea obstacolelor aparute în calea observatiei vizeaza observarea unuia si aceluiasi fapt de catre mai multi observatori si apoi analiza comparativa a protocoalelor de observatie elaborate, realizarea cât mai multor observatii de catre unul si acelasi observator pe baza unor grile de observatie.
6. Avantajele şi dezavantajele observaţiei
Avantajele observaţiei:
-         simplitatea metodei
-         caracterul facil al aplicării
Dezavantaje:
-         caracterul subiectiv dat de:
limitele percepţiei observatorului derivate din selectivitatea atenţiei, tendinţa de a observa mai uşor doar ceea ce este contrastant, de a fi influenţat de informaţiile anterioare despre subiect;
tendinţa observatorului de a categoriza sau interpreta imediat aspectele observate pornind de la experienţa personală, de a da conotaţii sau semnificaţii personale faptelor observate;
tendinţa observatorului de identificare cu observatul;
tendinţa de a selecta acele aspecte comportamentale care se subscriu unei teorii sau ipoteze iniţiale a observatorului (tendinţa observatorului de a observa în special comportamentele aşteptate)
-         modificarea posibilă a comportamentului elevului observat în situaţia în care acesta conştientizează faptul că este observat;
-         posibilitatea realizării unor interpretări eronate a comportamentelor (fie prin realizarea unei interpretări „pripite” a comportamentului, fie prin realizarea unor interpretări marcate de caracterul subiectiv menţionat la primul punct);
-         este posibil ca un comportament ce se doreşte observat să nu apară imediat, şi astfel să fie necesar ca observatorul să aştepte.