Eternitatea lumii

În ziua de 7 martie 1277, în urma unei sugestii a lui Petrus Hispanus, logicianul care devenise de curând papă, episcopul Etienne Tempier al Parisului pronunţă condamnarea a 219 teze profesate, la sfârşitul secolului al XIII-lea, la Universitatea din Paris. Documentul, de maximă importanţă pentru istoria intelectualităţii europene, este rezultatul unei elaborări grăbite a câtorva magiştri, în mare parte franciscani, dar şi a magistrului în teologie Henri din Gand, el însuşi amestecat în polemica câtorva teze. Condamnarea urmază alteia, de numai 13 propoziţii, a episcopului Tempier din anul 1270, iar rădăcina tematică a propoziţiilor condamnate este comună. Între altele, cele mai importante teme puse în discuţie sunt: existenţa unui unic intelect