Zoe Trahanache
- personaj de comedie -
- personaj comic -
- cocheta -
"O scrisoare pierduta ",
de Ion Luca Caragiale
- comedie -
Ion Luca Caragiale (1852-1912) a ramas defmitiv in literatura romana printr-o opera monumentala, alcatuita din comedii, nuvele, momente si schite, prin intermedin! carora scriitorul face o adevarata radiografie a societatii romanesti, inaugurand o epoca literara de inalta valoare artistica, atat din.punct de vedere tematic, cat si al limbajului surprins cu maiestrie neegalata pana astazi. Caragiale satirizeaza sclipitor incultura, imoralitatea, coruptia, prostia omeneasca in cea mai larga acceptie a cuvaintului, toate acestea find imbracate in mantia transparenta a unei spoieli de cultura, a unui parvenitism provocator, atitudini ce se manifests nu la indivizi izolati, ci la intregi categorii sociale.
Comedia "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale s-a jucat cu un succes rasunator pe scena Teatrului National din Bucuresti, la data de 13 noiembrie 1884.
Piesa "O scrisoare pierduta" este o comedie realista de moravuri sociale si politice, in care Caragiale ilustreaza dorinta de parvenire a burgheziei In timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputati. Pe fondul agitatiei oamenilor politici aflati in campanie electorala, se nasc conflicte intre reprezentantii opozitiei - Catavencu si grupul de "intelectuali independent!" - si membrii partiduiui de guvernamant- Stefan Tipatescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu, personaje ridicole puse in situatii cornice, cu scopul de a satiriza moravurile sociale si politice ale vremii.
Zoe Trahanache, sotia lui Zaharia Trahanache si amanta lui Tipatescu, este singurul personaj feminin al lui Caragiale care reprezinta doamna distinsa din societatea burgheza, nefacand parte, ca celelaite eroine, din lumea mahalalelor. Zoe intruchipeaza tipul cochetei, este inteligenta, autoritara, ambitioasa si isi impune vointa in fata oricui. Marcheaza in comedie triunghiu) conjugal, prin care Caragiale satirizeaza tarele morale ale societatii burgheze.
Comicul de caracter reliefeaza insusirile ce reies, in mod indirect, din atitudinea, faptele si vorbele doamnei Trahanache, iar in mod direct din didascalii sau din opiniile celorlalte personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin intreaga varietate a comicului.
Zoe este un personaj caricatural, principalele trasaturi decurgand din manifestarea diversificata a comicului, care defineste contradictia dintre esenta si aparenta. Zoe vrea sa para o doamna distinsa, o sotie fidela si o familista autentica, insa esenta caracterului sau este minciuna, adulterul si perfidia. Atunci cand pierde scrisoarea de amor este disperata din cauza pericolului de prabusire a intregului esafodaj de moralitate pe care si-l construise cu atata abilitate.
Comicul de situatie defineste structura imorala a eroinei. Doamna Trahanache avea, de 8 ani, o relatie amoroasa cu prefectul Stefan Tipatescu si este, in piesa, pretextul dramatic din cauza caruia se declanseaza toata agitatia deoarece pierde, din neatentie, scrisorica de amor primita de la amant. Documentul devine instruments santajului politic in mana lui Catavencu, adversarul politic al sotului si al amantului ei. Catavencu o ameninta ca publica scrisoarea in "Racnetul Carpatilor", daca nu capata in schimb postul de deputat. Ca urmare, Zoe se dovedeste o luptatoare hotarata si foloseste tot arsenalul de arme feminine ca sa-si salveze onoarea. Pentru a-l convinge pe Tipatescu sa accepte candidatura lui Catavencu, ea recurge la rugaminti si lamentatii -"Fanica, daca ma iubesti, daca ai tinut tu la mine macar un moment in viata ta, scapa-ma, scapa-ma de rusine", dupa care trece la amenintarea cu sinuciderea - "Trebuie sa-mi cedezi, ori nu si atuncea mor si daca ma lasi sa mor, dupa ce-oi muri poate sa se intample orice". Cu o energie impresionanta la o femeie ce parea sensibila si neajutorata, ea se dovedeste a fi o combatanta apriga si ameninta: "Am sa lupt cu tine, om ingrat si fara inima".
Desi in epoca femeile nu aveau dreptul la vol, ea isi impune candidatul, pe Nae Catavencu, in numele unui interes strict personal, acela de a capata scrisoarea de amor, altfel si-ar fi distrus prestigiul si pozitia sociala, viata tihnita si lipsita de griji de care beneficia din pi in: "Da, il aleg eu. Eu sunt pentru Catavencu, barbatul meu cu toate voturile lui trebuie sa fie pentru Catavencu. In sfarsit, cine lupta cu Catavencu lupta cu mine...". Penduland intre sot si amant cu inteligenta si abilitate, conduce din umbra manevrele politicii, toti fiind constienti de puterea si influenta ei - "al dumneavoastra, coane Fanica si-al coanii Zoitica"- (Pristanda). Are asupra barbatilor o seductie aparte, care o face intelegatoare, generoasa, savarsind cu delicatete gestul de iertare a lui Catavencu atunci cand isi recapata "scrisorica", asigurandu-se cu abilitate de devotamentul acestuia pentru a conduce festivitatea alegerilor, consolandu-1 ca aceasta "nu-i cea din urma Camera". Cetateanul turmentat inchina si el: "In cinstea coanii Joitichii ca e dama buna!".
Caracterizarea Zoei se face atat in mod indirect, prin vorbele, faptele si gandurile eroinei, precum si direct de catre celelalte personaje. Pe langa dialog si monolog, o modalitate aparte o constituie referirile lui Caragiale, cuprinse in didascalii (parantezele autorului) ori indicatii scenice (sugestii regizorale), prin care dramaturgul isi "misca" personajele, le da viata si credibilitate, facandu-le atat de reale, incat traiesc si in zilele
noastre.
Didascaliile sunt, la Caragiale, adevarate fise de caracterizare directa. De pilda, atunci cand Zoe il intalneste pe Trahanache prima oara dupa aflarea despre existenta scrisorii, dramaturgul noteaza: "(incepand sa se jeleasca si cazandu-i ca lesinata in brate)", pentru a sugera siretenia femeii de a parea sensibila si distrusa de suparare, iar putin mai jos , "(top o ingrijesc)", care trimite aluziv la ideea ca Zoe se bucura de simpatia barbatilor, asupra carora exercita o seductie deosebita. Tertipurile feminine ale Zoei sunt surprinse sugestiv: "(incepand sa se jeleasca si cazandu-i ca lesinata in brate)", ("zdrobita)", "(revenindu-i deodata toata energia) ", "(cu energie crescanda) .
In comediile sale, I.L.Caragiale ramane fidel propriei conceptii, conform careia cuvantul este cea mai sincera exprimare a gandirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia, incultura, demagogia si fariseismul: "Niciodata gandirea n-are alt vrajmas mai cumplit decat vorba, cand aceasta nu-i vorba supusa si credincioasa, nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul".
ZOE
Comedia are in componenta sa un singur personaj feminin, Zoe, sotia celui mai influent om din judet, Zaharia Trahanache (dupa cum rezulta din lungul sir de “comitete si comitii” al caror “prezident” este mentionat in lista de personaje). Desi politica era o preocupare strict barbateasca, Zoe are o importanta decisiva atat in declansarea peripetiilor, cat si in vesela impacare generala din final.
Actiunea se petrece in capitala unui judet de munte, unde grupul detinator al puterii (Trahanache-care are mai mult un rol reprezentativ,ca prezident-, Tipatescu-prefect, detinatorul puterii executive-, Farfuridi si Branzovenescu-cei doi avocati-) isi vede linistea amenintata de grupul advers condus de avocatul Catavencu, dornic sa sparga monopolul puterii. In ciuda faptului ca initiatorul acestei miscari contestatare si-a creat zgomotoase si atragatoare instrumente de propaganda si influentare a electoratului, un ziar combativ “Racnetul Carpatilor”, si o societate cu o denumire ridicol-bombastica, adevarul e ca sansele de reusita in alegeri sunt conditionate de sustinerea grupului advers.
Zoe e cea mai castigata din mentinerea neschimbata a situatiei, fiindca detine controlul atat asupra lui Trahanache, in calitate de sotie tanara, cat si asupra prefectului, cu care intretine o legatura amoroasa de vreo opt ani. Dar tocmai propria-i neglijenta (pierderea scrisorii amoroase de la Tipatescu) ii pericliteaza statutul. Actul intai arata tocmai efectele perturbatoare ale neglijentei ei, deoarece dupa ce pierde scrisoarea, ea este gasita de Cetateanul turmentat, care o “pierde” pentru ca i-o fura Catavencu, acesta o pierde la randul lui si o gaseste din nou Cetateanul turmentat, care i-o inapoiaza “adrisantei”, inchizand astfel cercul.
Catavencu, cand a avut scrisorica de amor in posesie, a folosit-o ca obiect de santaj, chemandu-I pe cei doi soti pe rand, la sediul ziarului. De la inceput, Zoe se vede scutita de a face fata reprosurilor batranului ei sot, care nu numai ca nu e dispus sa dea crezare adevarului infatisat negru pe alb in biletul compromitator, dar ar face tot posibilul ca sotia sa sa nu afle, ca sa o menajeze. Marea problema a Zoei ramane Tipatescu, pentru care sustinerea lui Catavencu este inacceptabila din orgoliu si pentru ca si-ar asuma un risc major in privinta carierei sale politice.
ZOE TRAHANACHE -CARACTERIZARE
Comedia "O scrisoare pierduta", reprezentata scenic in 1884, este o comedie realista de moravuri politice si ilustreaza dorinta de parvenire a burgheziei in timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputati.Pe fondul agitatiei oamenilor publici se nasc "intelectuali independenti" si membrii partidului de guvernamant, personaje ridicole puse in situatii comice, cu scopul de a satiriza moravurile politice ale vremii. Comedia are in componenta sa un singur personaj feminin, Zoe, sotia celui mai influent om din judet, Zaharia Trahanache (dupa cum rezulta din lungul sir de "comitete si comitii" al caror "prezident" este mentionat in lista de personaje). Desi politica era o preocupare strict barbateasca, Zoe are o importanta decisiva atat in declansarea peripetiilor, cat si in vesela impacare generala din final. Actiunea se petrece in capitala unui judet de munte, unde grupul detinator al puterii (Trahanache-care are mai mult un rol reprezentativ,ca prezident-, Tipatescu-prefect, detinatorul puterii executive-, Farfuridi si Branzovenescu-cei doi avocati-) isi vede linistea amenintata de grupul advers condus de avocatul Catavencu, dornic sa sparga monopolul puterii. In ciuda faptului ca initiatorul acestei miscari contestatare si-a creat zgomotoase si atragatoare instrumente de propaganda si influentare a electoratului, un ziar combativ "Racnetul Carpatilor", si o societate cu o denumire ridicol-bombastica, adevarul e ca sansele de reusita in alegeri sunt conditionate de sustinerea grupului advers. Zoe e cea mai castigata din mentinerea neschimbata a situatiei, fiindca detine controlul atat asupra lui Trahanache, in calitate de sotie tanara, cat si asupra prefectului, cu care intretine o legatura amoroasa de vreo opt ani. Dar tocmai propria-i neglijenta (pierderea scrisorii amoroase de la Tipatescu) ii pericliteaza statutul. Actul intai arata tocmai efectele perturbatoare ale neglijentei ei, deoarece dupa ce pierde scrisoarea, ea este gasita de Cetateanul turmentat, care o "pierde" pentru ca i-o fura Catavencu, acesta o pierde la randul lui si o gaseste din nou Cetateanul turmentat, care i-o inapoiaza "adrisantei", inchizand astfel cercul. Catavencu, cand a avut scrisorica de amor in posesie, a folosit-o ca obiect de santaj, chemandu-I pe cei doi soti pe rand, la sediul ziarului. De la inceput, Zoe se vede scutita de a face fata reprosurilor batranului ei sot, care nu numai ca nu e dispus sa dea crezare adevarului infatisat negru pe alb in biletul compromitator, dar ar face tot posibilul ca sotia sa sa nu afle, ca sa o menajeze. Marea problema a Zoei ramane Tipatescu, pentru care sustinerea lui Catavencu este inacceptabila din orgoliu si pentru ca si-ar asuma un risc major in privinta carierei sale politice. Pentru Zoe insa toate disputele politice sunt "mofturi" ale barbatilor, cand este in joc reputatia ei. Este o luptatoare hotarata si foloseste tot arsenalul de arme feminine ca sa-si salveze onoarea, de la rugaminti la plans si la santaj sentimental. Singura concesie pe care o face este aceea de a astepta sa vada daca solutia lui Tipatescu va da roade. Cand insa Ghita se intoarce de la perchezitionarea casei lui Catavencu (arestat din ordinul lui Tipatescu) fara sa fi dat de scrisoare, pentru Zoe e clar ca amantul ei trebuie sa negocieze, lucru pe care acesta il si face. Prezenta ei in apropierea celor doi adversari e singura in masura sa puna stavila degenerarii negocierii intr-o incaierare si, cu toata furia lui, Tipatescu ii face Zoei pe plac. Pe tot parcursul acestor agitate evolutii se poate remarca din atitudinea celorlalte personaje ca nimeni nu se indoieste ca adevaratul centru de putere al judetului este Zoe. Astfel, cea dintai aparitie a ei, care genereaza un intens comic de situatie in afara dialogului, il pune pe Ghita Pristanda intr-o mare incurcatura, intrucat primise ordin de la Tipatescu sa o anunte pe Zoe ca nu poate veni la dejun, dar aceasta, care se afla deja in casa prefectului, intr-o camera alaturata, asteptand sa plece sotul ei, ii face semn sa vina la ea. Ghita se indreapta cand spre iesire, cand spre interiorul casei, spre surpriza lui Tipatescu, dar in cele din urma asculta de semnul Zoei. Ori de cate ori umilul politai, care cunoaste toate secretele mai marilor sai, primeste ordine contradictorii de la acestia, el il executa cu prioritate pe cel al Zoei. Oricat de furiosi ar fi Farfuridi si Branzovenescu pentru ca nu sunt partasi la deciziile care se iau, in momentul in care Trahanache aduce in discutie fidelitatea absoluta a sotiei sale, cei doi se grabesc sa il asigure de respectul lor total pentru ea, desi cunosteau si ei, ca toata lumea buna a targului, vechea ei legatura cu prefectul. Atitudinea cavalereasca a tuturor barbatilor fata de Zoe este in parte explicabila prin imaginea-cliseu a femeii, ca faptura plina de sensibilitate, slaba tocmai datorita acestui fapt, pe care barbatul trebuie sa o ocroteasca si sa o menajeze. Zoe adopta, cand e cazul, atitudini si comportamente potrivite acestui cliseu si le utilizeaza ca instrumente in manipularea barbatilor. Astfel, cand Trahanache se intoarce pe neasteptate la Tipatescu si da peste ea, venita sa discute cu amantul santajul lui Catavencu, Zoe lesina, provocand ingrijorarea "prezidentului" si reprosurile lui la adresa prefectului care nu respectase consemnul de a pastra secretul fata de Zoe care e "simtitoare". Tinand cont de natura relatiilor din acest triunghi, situatia este de un comic intens, mai subliniat prin faptul ca prefectul crede si el in lesinul Zoei, desi cu cateva secunde inainte ea nu daduse nici un semn de slabiciune. De altfel, "coana Joitica", dupa cum o numesc cei mai multi, numai slaba nu e. O dovedeste felul in care actioneaza la santaj, decizia ei ferma de a obtine scrisoarea cu orice pret: desi in epoca femeile nu aveau dreptul la vot, ea isi impune candidatul, pe Nae Catavencu, in numele unui interes strict personal, de a capata scrisoarea de amor "Da, il aleg eu. Eu sunt pentru Catavencu, barbatul meu cu toate voturile lui trebuie sa fie pentru Catavencu. In sfarsit, cine lupta cu Catavencu lupta cu mine…". Faptul ca sub presiunea situatiei isi exteriorizeaza emotiile uneori in chip isteric trecand de la plans la atitudini sfidatoare, cum o face in finalul actului al doilea, nu trebuie sa induca in eroare. Daca pe parcursul actului al treilea rolul Zoei este cu totul modest, in ultimul act ea va demonstra ca este "dama buna" asa cum o complimenteaza Cetateanul turmentat. Cu toata marea ei neliniste si agitatie determinate de disparitia lui Catavencu cu tot cu scrisoarea compromitatoare, ea il primeste cu deferenta, ca o doamna de lume, pe neasteptatul oaspete si proaspatul ales Agamemnon Dandanache, dar mai ales comportamentul fata de Catavencu este reprezentativ. Dupa o prima reactie de scorpie veninoasa la aflarea vestii ca scrisoarea ei fusese pierduta, indata ce o reprimeste de la Cetateanul turmentat, Zoe il iarta pe Catavencu, insa nu atat din bunatate -cum sustine ea- , ci si dintr-o doza de calcul: directorul "Racnetului Carpatilor" se dovedise un ambitios abil, un orator cu priza, asa incat transformarea lui din adversar in partizan este mai utila pentru toata lumea. Faptul ca acesta comisese o frauda nu reprezinta un impediment pentru Zoe: la fel ca toti ceilalti, "dama buna" este cu totul indiferenta fata de orice fel de principii. In aceasta comedie de moravuri care satirizeaza viata politica, tanara "Joitica" este, contrar aparentelor, o sotie utila nevoilor lui Trahanache, ajuns la varsta zahariselilor si a tabieturilor. Tanarul Tipatescu a ramas in judet la insistentele ei, ratand ascensiunea in cariera. Este cocheta, inteligenta, autoritara, voluntara , ambitioasa si isi impune vointa in fata oricui. Cand este stapana pe situatie devine buna, iertatoare, toleranta. Isi intemeiaza linistea si fericirea pe batranul, bogatul si influentul ei sot si pe mai tanarul si capabilul ei amant, cu totul robit de farmecele ei. In elita capitalei de provincie cuplul perfect inseamna, de fapt, un triunghi. Zoe e artizana lui. Ea este singurul personaj feminin al lui Caragiale care reprezinta dama distinsa din societatea burgheza, nefacand parte, ca celelalte eroine, din lumea mahalalelor.
Stefan Tipatescu
- personaj de comedie -
- personaj comic
- junele amorez
"O scrisoare pierduta",
de Ion Luca Caragiale
- comedie -
Ion Luca Caragiale (1852-1912) a ramas definitiv in literatura romana printr-o opera monumentala, alcatuita din comedii, nuvele, momente si schife, prin intermediui carora scriitorul face o adevarata radiografie a. societatii romanesti, inaugurand o epoca literara de inalta valoare artistica, atat din punct de vedere tematic, cat si al limbajului surprins cu maiestrie neegalata pana astazi. Sarcastic si necrutator, Caragiale satirizeaza sclipitor incultura, imoralitatea, coruotia, prostia omeneasca in cea mai larga acceptie a cuvantului, toate acestea fiind imbracate in mantia transparenta a unei spoieli de cultura, a unui parvenitism ostentativ, atitudini ce se manifesta nu la indivizi izolati, ci la intregi categorii sociale.
Comedia "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale s-a jucat cu un succes rasunator pe scena Teatrului National din Bucuresti, la data de 13 noiembrie 1884.
"O scrisoare pierduta" este o comedie realista de moravuri sociale si politice, ilustrand dorinta de parvenire a burgheziei in timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputati. Pe fondul agitatiei oamenilor politici aflati in campanie electorala, se nasc conflicte intre reprezentantii opozitiei - Catavencu si grupul de "inteleetuali independenti" - si membrii partidului de guvernamant-Stefan Tipatescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu, personaje ridicole puse in situatii cornice, cu scopul de a satiriza moravurile sociale si politice ale vremii.
Stefan Tipatescu este prefectul judetului pe care il administreaza ca pe propria mosie, avand o mentalitate de stapan absolut: "mosia, mosie, fonctia, fonctie, coana Joitica, coana Joitica, trai neneaca pe banii lui Trahanache, babachii" (Pristanda).
Comicul de caracter reliefeaza insusirile ce reies, in mod indirect, din atitudinea, faptele si vorbele prefectului, iar in mod direct din didascalii sau din relatiile cu celelalte personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin intreaga varietate a comicului.
Stefan Tipatescu este un personaj caricatural, principalele trasaturi decurgand din manifestarea diversificata a comicului, care defineste contradictia dintre esenta si aparenta. Prefectul vrea sa para sigur de sine, o autoritate politics de necontestat, care conduce cu o mana de fier judetul, in esenta fiind total supus lui neica Zaharia si Zoei, lui lipsindu-i cu desavarsire calitatile de a-si exercita independent functia politica, pentru care se bazeaza pe sprijinul lui Trahanache si pe amorul Zoei ("esti candidatul Zoii, esti candidatul lui nenea Zaharia, prin urmare si al meu").
Tanar, prezentabil, tip de june-prim, Tipatescu este orgolios, abuziv, fncalca legea, daca "o cer interesele partidului" si admite, amuzat, matrapazlacurile politaiului: "ai tras frumusel condeiul". Socoteste ca Ghita se afla in serviciul sau personal, si nu al comunitatii, de aceea il pune sa adune informatii necesare despre tot ce se intampla in oras, iertandu-i micile furtisaguri, pentru ca acesta este "scrofulos la datorie".
Tipatescu este ipocrit si demagog, face caz de amoralitatea lui Catavencu -"Mizerabilul!"-, cand el insusi este corupt si imoral, fiind amantul Zoei si inseland, astfel, increderea pe care o are in el "nenea Zaharia". Zoe Trahanache pierduse scrisoarea de amor, care ajunge intamplator in mana inamicului politic, Nae Catavencu, care-i santajeaza cu publicarea acesteia in ziarul sau, "Racnetul Carpatilor", daca nu este ales deputat.
Printr-un comic de situatie realizat magistral, spaima prefectului este amplificata cu subtilitate de Trahanache, deoarece tocmai el este eel care il consoleaza pe Tipatescu, sustinand ca scrisoarea este o plastografie (un fals - n.n.) ordinara, desi scrisul seamana atat de bine, ineat "sa zici si tu ca e a ta, dar sa juri, nu altceva, sa juri!". Tulburat la culme, tanarul amorez trece prin emotii chinuitoare atunci cand "venerabilul" ii reda, din memorie, textul scrisorii, accentuand aluziv explicatiile imprejurarilor concrete, precise, intrucat el identificase exact momentul intalnirii amoroase dintre cei doi:- "Scumpa mea Zoe, venerabilul (adica eu) merge deseara la intrunire (intrunirea de alaltdieri seara). - Eu (adica tu) trebuie sa stau acasa, pentru ca astept depesi de la Bucuresti, la care trebuie sa raspunz pe data; poate chiar sa ma cheme ministrul la telegraf. Nu ma astepta, prin urmare, si vino tu (adica nevastd-mea, Joitica), la cocoselul tau (adica tu) care te adora, ca totdeauna, si te saruta de o mie de ori, Fanica...". Dramaturgul accentueaza, in mod direct, in didascalii, atitudinea aluziva a lui neica Zaharia, care starneste reactia disperata a prefectului: "(priveste lung pe Tipatescu, care e in culmea agitatiei)". Deoarece Trahanache se aratase indignat si refuzase sa creada ca scrisoarea este autentica, Nae Catavencu il ameninta ca o va publica in ziarul "Racnetul Carpatilor", al carui proprietar era si va afisa originalul "in cercevea, ca s-o vaza oricine-o pofti", Impulsiv si nestapanit, Tipatescu este "turbat" de manie, cum noteaza dramaturgul in didascalii. Teama pentru aflarea adevarului, acela ca este amantul Zoei, ii provoaca prefectului o agitatie nestapanita, o pierdere totala a controlului de sine, stare emotionala sesizata de Trahanache, care-l caracterizeaza direct: "E iute! n-are cumpat. Aminteri bun baiat, destept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect". Venerabilul considera ca un om politic ar trebui sa stie sa se stapaneasca si sa nu-si dezvaluie sentimentele, mai ales cand e vorba de adversarii politici, "nu face pentru un prefect", deoarece tn politica "nu merge s-o iei cu iuteaia".
Infatuat si orgolios, Tipatescu are o atitudine de superioritate si este dispretuitor fata de Farfuridi atunci cand il acuza de tradare: "Cum sa nu ma iutesc, onorabile? D-voastra veniti la mine acasa, la mine, care mi-am sacrificat cariera si am ramas intre d-voastra, ca sa va organizez partidul - caci fara mine, trebuie sa marturisiti, ca d-voastra n-ati fi putut niciodata sa fiti un partid -d-voastra veniti la mine acasa sa ma numiti pe fata tradator... A! asta nu pot sa v-o permit...". Comicul de situatie accentueaza atitudinea tanarului care este consent ca singura cale de a parveni este amorul, sentiment de care stie sa profite cu fler si diplomatic pentru a obtine postul de prefect si protectia venerabilului Trahanache. Tipatescu venise in judet cu-opt ani in urma, la o jumatate de an dupa ce Zaharia se insurase a doua oara, luand-o de sotie pe Zoe, care a devenit chiar de atunci amanta lui Fanica. Trahanache este foarte multumit de "serviciile" pe care tanarul prefect i le face atat in plan personal, cat si in probleme de partid: "De opt ani traim impreuna ca fratii si niciun minut n-am gasit la omul asta atatica rau... Credeti d-voastra ca ar fi ramas el prefect aici si nu s-ar fi dus director la Bucuresti, daca nu staruiam eu si cu Joitica... si la dreptul vorbind, Joitica a staruit mai mult...". Talentul de amorez reiese, indirect, si din scena in care Zoe apeleaza la toate tertipurile feminine pentru a-i convinge pe Tipatescu sa-l aleaga pe Catavencu, iar acesta cedeaza ca un indragostit autentic: "in sfarsit, daca vrei tu... fie! [...] Domnule Catavencu, esti candidatul Zoii, esti candidatul lui nenea Zaharia... prin urmare si al meu! Poimaine esti deputat!...".
Incadrarea tipologica a persortajului este argumentata si prin comicul de nume: Tipatescu, trimite la cuvantul "tip", al carui sens de june-prim, om rafinat, amorez abil, aventurier completeaza structura caracteriala a prefectului.
Caracterizarea prefectului se face atat in mod indirect, prin vorbele, faptele si gandurile lui, precum si direct de catre celelalte personaje. Pe langa dialogul si monologul dramatic, o modalitate aparte o constituie referirile lui Caragiale, cuprinse in didascalii (parantezele autorului), ca indicatii scenice (sugestii regizorale), prin care dramaturgul isi "misca" personajele, le da viata si credibilitate, facandu-le atat de reale, incat traiesc si in zilele noastre.
Didascaliile sunt, la Caragiale, adevarate fise de caracterizare directa. Notatiile autorului - "(plimbandn-se infuriat)", "(in prada agitapiei)", "(suparat)" - ilustreaza mentalitatea de stapan medieval, infatuarea si orgoliul care-l definesc pe Stefan Tipatescu.
In studiul intitulat "Comediile d-lui Caragiale", Titu Maiorescu apara valoarea artistica a operei si demonstreaza ca intreaga creatie artistica ilustreaza realitatea politica si sociala a epocii, dand astfel o replica usturatoare inamicilor scriitorului: "Cad pentru orice om cu mintea sanatoasa este evident ca o comedie nu are nimic a face cu politica de partid; autorul isi ia persoanele sale din societatea contemporana cum este, pune in evidenta partea comica asa cum o gaseste, si, acelasi Caragiale, care astazi isi bate joe de fraza demagogica, si-ar fi batut jocieri de islic si tombatera si isi va bate joc maine de fraza reactionara, si, in toate aceste cazuri va fi in dreptul sau literar incontestabil." Criticul sustine in continuare rolul moralizator al artei, care isi propune sa indrepte tarele si moravurile politice si sociale, iar in cazul lui Caragiale, acestea se corijeaza prin ras.
TIPATESCU
Actiunea se desfãsoarã în capitala unui judet de munte, pe fondul agitat al unei campanii electorale. Caragiale a creat personaje vii, reprezentative pentru societatea timpului sãu. Ele sunt tipuri umane care au o trãsãturã dominantã, cãreia i se adaugã altele, personajele fiind surprinse în complexitatea lor.
Stefan Tipãtescu este personajul principal al operei, el participã la toate actiunile ei, iar celelalte personaje actioneazã si reactioneazã în functie de ce face el. Tipãtescu este prefectul judetului de munte si este stãpânit de aroganta celui ce se stie atotputernic.
Dupã cum reiese, în mod direct, din conflictul principal al piesei, Tipãtescu este tipul amorezului, fiind amantul Zoei Trahanche, sotia celui mai bun prieten al sãu, Zaharia Trahanache. De-a lungul operei, Tipãtescu dovedeste cã este un tip instruit, fapt sugerat prin replicile sale, intrând astfel în antitezã cu celelalte personaje care fac greseli de exprimare si au ticuri verbale.
El dã dovadã de inteligentã în jocurile politice, dar uneori devine impulsiv si violent, la fel cum se întâmplã si într-unul dintre conflictele sale cu Nae Catavencu. Acest fapt este reliefat în mod direct prin vorbele lui Zaharia Trahanache: „bãiat bun, dar iute”.
Tipãtescu este unul dintre stâlpii puterii locale cãruia îi revine totul si de aceea face aluzie încãlcând legea si acceptând compromisuri. Astfel, dupã ce încearcã sã scoatã de la Catavencu scrisoarea compromitatoare, el îi promite acestuia diferite functii si mosia „Zãvoiul”, numai sã intre în posesia „rãvasului” cu pricina.
Aceastã posturã de a dispune de tot dupã bunul plac este caracterizatã de Ghitã Pristanda: „mosia, mosie, fonctia, fonctie, coana Joitica, coana „Joitica”, sugerând cã Tipãtescu apãrea în ochii politaiul drept detinãtorul tuturor izvoarelor fericirii.. De asemenea, opinia lui Pristanda pune în evidentã, în mod indirect, altã trãsãturã a prefectului, si anume imoralitatea.
Tipãtescu, cu abilitate, stie sã-l facã servil pe politai, care se prezintã la ordin în orice moment. De-a lungul actiunii se observã o pendulare a prefectului între dorinta de ascensiune politicã si sentimentele pentru Zoe. Dã dovadã de luciditate când cedeazã insistentelor amantei si promite sustinerea candidaturii lui Catavencu..
De remarcat la Tipãtescu este arta disimilarii: fatã de Trahanache se preface cã nu stie nimic de scrisoare, iar fatã de cuplul Farfuridi-Brânzovenescu, joacã rolul victimei.
Caracterizarea personajelor - O scrisoare pierduta- Stefan Tipatescu, Ghita Pristanda, Zaharia Trahanache, Zoe Trahanache, Nae Catavencu, Tache Farfuridi, Iordache Branzovenescu
O scrisoare pierduta
Ca dramaturg, I.L.Caragiale nu se remarca numai prin arta compozitiei, structurii conflictelor, ci si prin talentul exceptional ]n ceea ce priveste realizarea personajelor, prin care “face concurenta starii civile”.
Caragiale a creat personaje vii, reprezentative pentru societatea timpului respectiv, fiecare avandu-=i identitatea sa bine prezentata, tr[s[turile sale specifice, modul sau de a fi, de a gandi si de a se exprima.
Personajele sale sunt asadar tipuri umane, personaje de factura clasica, avand ca dominanta o trasatura careia i se subordoneaza celelalte trasaturi, pentru ca personajele, desi tipice, nu sunt realizate schematic, ci sunt privite in complexitatea lor. Astfel, exista trasaturi comune si trasaturi individuale care se contopesc in realizarea personajului. vv169x6121gvvm
Stefan Tipatescu, prefectul judetului, este tipul junelui prim, al primului amorez. Arogant, el traieste sentimentul abandonarii unei cariere stralucite in favoarea partidului. Totodata, nu este lipsit de inteligenta, este instruit, dar este, de multe ori, nestapanit, impulsiv, devenind chiar violent, asa cum se intampla intr-una dintre confruntarile cu Nae Catavencu. Aceste insusiri sunt evidentiate direct de Zaharia Trahanache, care precizeaza ca este “bun baiat, cu carte, dar iute”. A=a se explica si faptul ca modul sau de exprimare nu se compara cu al altor personaje, folosind limbajul corect al unui om instruit.
El este unul dintre stalpii puterii locale caruia ii apartine totul si de aceea face aluzie incalcand legea si accepta compromisuri. Administreaza judetul ca pe propria mosie, ii ordona lui Pristanda sa-l aresteze fara motiv pe Catavencu, caruia ii ofera apoi, in schimbul scrisorii, functii si chiar mosia “Zavoiul”, cenzureaza corespondenta si opreste depesele care nu-i conveneau. Aceasta postura a sa de a dispune de tot dupa bunul plac este magistral caracterizata de Pristanda: “mosia mosie, functia functie, coana Joitica coana Joitica”, opinie care pune in evidenta si imoralitatea personajului.
Stie sa-l faca servil pe Pristanda caruia ii accepta micile “gainarii”, cum cea cu steagurile(…).
Oscileaza intre dorinta de ascensiune politica si sentimentele fata de Zoe si, dovedind luciditate, dar si la insistentele acesteia, accepta mentinerea candidaturii lui Catavencu. De fapt, el stapaneste o adevarata arta a disimularii: fata de Trahanache se preface ca nu stie nimic de scrisoare, fata de Farfuridi si Branzovenescu pozeaza in victima, iar fata de Catavencu devine chiar violent, pentru a-l impresiona, schimbandu-si apoi atitudinea.
Desi autorul ii reliefeaza defectele si viciile, acestea sunt general umane si personajul este privit cu oarecare ingaduinta, neintegrandu-l in tagma politicienilor demagogi si inculti.
Ghita Pristanda, politaiul orasului, este tipul servitorului, al omului slugarnic. Replica lui “curat”, devenita un tic verbal, reliefeaza aceasta dominanta a caracterului sau – servilismul- si este totodata o sursa a comicului de limbaj.
Servilismul sau este unul umil, dar Pristanda urmareste prin acest mod de comportare unele avantaje, conducandu-se dupa principiul enuntat de sotia sa: “pupa-l in bot si-i papa tot ca satulul nu crede la al flamand”. El este, dupa cum recunoaste, unealta docila a celor trei – Tipatescu ,Zoe si Zaharia – “omul nostru”, cum spune prefectul.
Pristanda asculta si executa orbeste ordinele stapanilor, ajungand pana la incalcarea legii atunci cand il aresteaza si-l terorizeaza pe Catavencu, in ciuda protestelor acestuia, sau atunci cand obtine venituri ilicite din afacerea sa cu steagurile. Sefii sai trec insa cu vederea aceste nereguli atata timp cat le serveste interesele si le este supus.
In Zoe recunoaste adevarata stapana cunoscand autoritatea acesteia fata de Tipatescu si fata de Zaharia Trahanache, dar doreste sa le intre in gratii si celorlalti. De aceea, el este gata sa suporte orice consecinta, atunci cand il trimite nejustificat pe Tipatescu la telegraf.(…)
Dupa cum el insusi declara, este “scrofulos la datorie” dar el transforma datoria in actiuni menite sa-i aduca anumite profituri.
In ciuda servilismului afisat fata de stapanii sai prin modul de adresare, prin modul de a actiona etc., Pristanda e capabil sa-i tradeze daca s-ar intampla ca Nae Catavencu sa fie ales.
Lipsa de cultura a lui Pristanda este evidenta, caci el stalceste neologismele al caror sens nu-l intelege sau foloseste in exprimare cuvinte si expresii populare ori regionale.
Politaiul nu este un ingenuu, asemenea Cetateanului turmentat, dar nici o canelie ca Nae Catavencu, ci doar un smecher care stie sa profite de bunavointa interesata a stapanilor, sa le speculeze slabiciunile si situatiile delicate in care acestia se afla. El sa afla in dubla ipostaza: de profitor si de persoana de care se profita. Este profitor pentru ca stie sa traga unele foloase pe care le inteprinde, avand tacit si consimtamantul stapanilor. La randul lor, acestia profita de Pristanda si de serviciile acestuia.(…)
Acest permanent du-te vino, aceasta permanenta agitaie de colo pana colo, uneori cu folos, alteori fara, este sugerata si de numele personajului care denumeste un dans popular.
Ce este interesant de sesizat la acest personaj este tocmai raportul sau cu prefectul Tipatescu, pus in evidenta inca din prima scena a comediei. Acesta este de subordonare, determinat, in primul rand, de diferentele de statut social si manifestandu-se prin atitudine, mod de adresare si limbajul folosit. Atitudinea lui Pristanda este de supunere oarba, neconditionata, pe cand prefectul il priveste cu o superioritate toleranta pentru ca stie ca are nevoie de complicitatea lui. (…) Initiativa schimbarii temei si a continuarii celei initiale apartine prefectului, adica superiorului, celui ce domina in aceasta relatie de subordonare dintre cele doua personaje.
Zaharia Trahanache, nenea Zaharaia, este tipul incornoratului dar si al ticaitului (dupa trasatura dominanta). El este incornoratul simpatic, deoarece refuza sa creada – din convingere sau din “enteres” si diplomatie – in autenticitatea scrisorii de amor si in adulterul sotiei.
Dupa cum precizeaza autorul, Trahanache este “ prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral, Comitiului agricol si al altor comitete si comitii”, el fiind unul dintre stalpii locali ai partidului aflat la putere, alaturi de Farfuridi si Branzovenescu, asa cum el insusi pretinde.
Trasatura dominanta este “ticaiala” (incetineala) ilustrata atat de remarcabila formula rostita si in rarele momente de energie (“Aveti putintica rabdare!”), cat si de numele Trahanache, provenit de la “trahana” – o coca moale - , si Zaharia, care ne duce cu gandul la zahariseala, sugerand vetustitatea.
“Venerabilul” este calm, linistit, imperturabil, cu o gandire plata si cu un temperament formal, dar este viclean, de o viclenie rudimentara si in acelasi timp periculoasa pentru ca stie sa disimuleze si sa manevreze cu abilitate intrigi politice. Astfel, cand ei si ai sai sunt santajati nu se agita, ci, abil, raspunde cu un contrasantaj descoprind o polita falsificata de Catavencu.
Cu aceeasi abilitate politica ii combate si pe Farfuridi si pe Branzovenescu care il banuiesc pe prefect de tradare si care ajung apoi sa creada despre Trahanache: “E tare…tare de tot…Solid barbat”.
Recunoaste imoralitatea si coruptia la nivelul societatii, dar practica inselaciunea si frauda falsificand listele de alegatori si promitandu-i lui Dandanache unanimitate in alegeri. El nu admite insa imoralitatea in sanul familiei si, de aceea, nu crede in autenticitatea scrisorii pe care o considera plastografie. Credulitatea lui poate fi pusa pe seama unei convingeri ferme sau poate fi considerata un act de diplomatie, prin care vrea sa pastreze onoarea familiei si sa nu-si strice relatiile cu prefectul.
De fapt, principiul lui politic este de a respecta ordinile celor de la Centru.(…) Motivul acestei atitudini este , bineinteles, “binele nostru”, prin care noi cititorii trebuie sa intelegem binele personal al “venerabilului” si al celor asemenea lui.
Este neinstruit, caci stalceste neologismele, se exprima confuz, fiind prezente deopotriva truismul, tautologia si cacofonia. Gandirea si cultura generala si politica se rezuma la spusele fiului sau, care exprima in fond tot o platitudine.
Zoe Trahanache, sotia venerabilului domn Zaharia Trahanache, reprezinta in piesa tipul adulterinei, femeia voluntara si autoritara, si este unicul personaj feminin al piesei si figura feminina cea mai distinsa din dramaturgia lui Caragiale.
Desi nu este membra a partidului din care sotul si amantul ei fac parte, ea conduce totul din umbra datorita influentei ei asupra acestora si, de aceea, pentru Farfuridi partidul inseamna in primul rand “madam Trahanache” si apoi ceilalti.
Ea este frivola si isi insala sotul, iar in momentul descopririi adulterului lupta din rasputeri ca sa-si salveze reputatia, desi, mai presus de aceasta, este pozitia sociala pe care o detine. In atingerea scopului propus este energica, hotarata si apeleaza la toate mijloacele pentru a-l convinge pe Tipatescu sa-l sprijine pe Nae Catavencu: se lamenteaza, plange, lesina, ameninta, trece de la o stare la alta cu dezinvoltura unei actrite, pentru ca, in final, sa ajunga la concluzia:”In sfarsit cine lupta cu Catavencu lupta cu mine…”.
In darzenia, dar mai ales in disperarea ei, Zoe hotaraste: “Eu te aleg, eu si cu barbatul meu”, considerand ca daca va fi nevoie “Vom lupta contra oricui!… Vom lupta contra guvernului”.
Cand este stapana pe situatie, vrea sa-i dovedeasca lui Catavencu ca este o femeie buna, iertatoare, toleranta, dar ii cere in schimb sa conduca manifestatia publica in cinstea alesului, neuitand sa-i aminteasca, nu fara ironie, faptul ca “asta nu-i cea din urma Camera”.
De aceea este cracterizata de acesta ca fiind “un inger”, pe cand, din punctul de vedere al altor personaje doar, “o dama bine”, expresia insinuanta si echivoca, avand in vedere comportarea ei.
Nae Catavencu este tipul demagogului ambitios. El este “avocat, director-proprietar al ziarului <Racnetul Carpatilor>, prezident fondator al Societatii Enciclopedice Cooperative <Aurora Economica Romana>” si sef al “Grupului independent”.
Catavencu este ingamfat si doreste sa parvina, urmarindu-si realizarea intereselor personale indiferent prin ce mijloace o face, conform principiului ,,Scopul scuza mijloacele“, pe care i-l atribuie ,,nemuritorului Gambeta” sau, altfel spus, conform altui principiu de drept, “fiecare cu al sau, fiecare cu treburile sale”. De aceea, nu se da inapoi de la santaj si declara deschis scopul (deputatia), considerandu-se indreptatit s-o obtina, asa cum insusi remarca, intr-un limbaj ambiguu care starneste umorul involuntar: “vreau ceea ce merit in orasul asta de gogomani, unde sunt dintai… intre fruntasii politici. Vreau mandatul de deputat…”.
Profesiile de avocat si gazetar ii favorizeaza demagogia si de aceea, in fraze lungi, sforaitoare, ca un actor desavarsit, se adreseaza auditoriului pe care incearca sa-l impresioneze plangand, apoi stapanindu-se, apoi hohotind si rostind dintr-un limbaj patriotard vorbe mari gandindu-se la “tarisoara mea”, la “Romania mea”, “la fericirea ei, la progresul ei”.
Un asemenea limbaj bombastic, pretentios, alteori sententios foloseste in orice imprejurare, fie ca e vorba de discursul electoral sau de alocutiunea din final, fie ca se adreseaza unor personaje ca Tipatescu sau Pristanda si, de aceea, prefectul il si avertizeaza: “Ei sa lasam frazele…Astea sunt bune pentru gura casca”.
De fiecare data este ipocrit, teatral, sentimental, plin de sine si dovedeste un tupeu iesit din comun. Cat timp este stapan pe situatie este inflexibil, orgolios, agresiv, refuzand orice propunere a lui Tipatescu si incercand sa-si impuna pretentiile. Cand situatia se schimba si ii este nefavorabila, devine umil, neputincios si accepta fara nici o impotrivire toate conditiile puse de Zoe.
Discursurile sale sunt mostre de incapacitate intelectuala. El citeaza far discernamant si in necunostinta de cauza sau stalcind cuvintele (“oneste libere”), foloseste constructii lipsite de sens (“e sublima, dar lipseste cu desavarsire”, “capitalistii”- pentru locuitori ai capitalei) ori de-a dreptul stupide (“lupte seculare care-au durat treizeci de ani”).
Limbajul sau latrator este sugerat chiar de autor prin intermediul unor indicatii scenice si de numele purtat care ne duce cu gandul la verbul “a catai” cu sensul de “a flecari”.
Tot un tip e demagog este si Tache Farfuridi, dar neinzestrat cu abilitatea si cu siretenia celui dinainte, fiind de fapt imaginea prostului fudul, a prostiei solemne. Este si el tot avocat, ca si Catavencu, si membru al comitetelor si comitiilor din care face parte si Trahanache.
Trasaturile sale fundamentale sunt ingamfarea, prostia si lasitatea. El este membru al partidului aflat la putere si candidat al acestuia la apropriatele alegeri parlamentare. Pune pasiune in activitatea politica si e zelos in a apra partidul, deoarece acesta inseamna “madam Trahanche, nenea Zaharia, noi si ai nostri”.
Farfuridi simte manevrele de culise, dar esenta ii scapa si e nemultumit ca nu este implicat in acest joc. Totodata, el accepta chiar tradarea daca interesele partidului o cer.
Este ridicol prin lasitate, mai ales ca face caz de curajul sau, hotarand in final sa trimita la “Centru” telegrama pe care s-o iscaleasca anonim.(…)
Discursul pe care il tine este o mostra de vorbarie demagogica, dublata de incoerenta si prostie fudula. El abunda in ticuri verbale (“Dati-mi voie!”), cuvinte de implutura, propozitii si fraze neterminate, lipsa de logica, treceri bruste de la o idee la alta, ajungand la concluzii stupefiante si ridicole prin stupiditatea lor: “Din doua una, dati-mi voie: ori sa se revizuiasca, primesc!”…
In ciuda unei vieti aparent ordonate, care reprezinta, da fapt, o existenta stereotipa, si a calmului sau se agita si devine uneori impulsiv, violent, adoptand o atitudine de moralist intrasigent fata de Nae Catavencu, adversarul sau politic.
Iordache Branzovenescu formeaza impreuna cu Farfuridi un cuplu comic atat prin comportare, cat si prin numele lor cu rezonante culinare. Si el este avocat si membru al aceluiasi partid, si se teme de tradare, fiind la fel de incult, de stupid si de las. (…)
Spre deosebire de Farfuridi, este mai timid, mai domol, mai calm si incearca sa-i tempereze acestuia excesele de zel: “Tache, Tache, fii cuminte!”.
Galeria demagogilor se imbogateste cu Agamemnon Dandanache, prezenta, cu evidenta ironie, de catre autor drept “vechi luptator de la ‘48”. El este insa imaginea prostului ticalos, pentru ca I.L. Caragiale a intruchipat in el politicianul mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu.
Vorbeste peltic si sasait, se adreseaza tuturor cu “neicusorule” si “puicusorule”, si isi motiveaza pretentia la deputatie prin faptul ca este un “vechi luptator” de la 1848 si continua traditia familiei care a fost reprezentata in toate Camerele.(…)
Desi, senil, cu un avansat grad de ramolisment intelectual, deoarece confunda mereu persoanele, este un santajist notoriu care obtine candidatura tot cu ajutorul unei scrisori compromitatoare, ca si Catavencu. Spre deosebire de acesta, el pastreaza scrisoarea pentru a o folosi si in alta imprejurare: “la un caz, iar… pac! la Razboiul”.
Vorbirea lui Dandanache contine numeroase repetitii, cuvinte stalcite si, in lipsa unui vocabular adecvat, apeleaza la limbajul interjectional specific oamenilor primitivi. Toastul rostit la festivitate este o nefericita sinteza a tuturor greselilor de exprimare.(…)
Acestui irezistibil comic de limbaj I se alatura si comicul de nume prin alaturarea celor doua substantive, nume proprii – Agamemnon devenit in mod ridicol Agamita si chiar Gagamita, si Dandanache, sugerand ramolismentul cu pretentie de virtute.
Cetateanul turmentat este, in general, tipul cetateanului comun si al celui naiv si sincer, in special. Are un rol important in desfasurarea actiunii, deoarece el este acela care gaseste scrisoarea, o pierde si o regaseste. Desi are drept de vot si este “negustor si apropitor”, nu are aspiratii si pretentii politice si nici o anumitaoptiune, ci reprezinta marea masa de alegatori dezorientati ametiti (turmentati) de propaganda electorala. De aceea, ticul verbal al acestuia este: “Eu cu cine votez?”. Are haz si ii trateaza cu indiferenta pe toti cei cu care vine in contact, fiind uneori chiar ironic. De aceea, la un moment dat, el raspunde cu deosebita sinceritate, la indemnul lui Tipatescu de a vota cu cine pofteste: “Eu nu poftesc pe nimeni, daca e vorba de pofta.”
Deseori s-a pus intrebarea dac Cetateanul turmentat este vicios sau nu, cinstit sau necinstit, sincer sau prefacut, dar dincolo de aceste simple speculatii, el este cel care aduce, intr-o lume sfasiata de pasiuni si interese politice, o nota de umanitate, de naivitate si de sinceritate.
Cetateanul turmentat completeaza diversitatea tipologilor realizate de I.L. Caragiale in comedia “O scrisoare pierduta” cu o deosebita arta, apeland la diferite mijloace de caracterizare. Astfel, insusirile personajelor sunt prezentate prin actiune si comportament, prin felul lor de a vorbi (limbaj) sau prin nume, prin intermediul altor personaje ori direct de catre cititor.
Interesant de urmarit este si raportul dintre diferite personaje sau categorii de personaje. Astfel, ele se grupeaza in reprezentanti ai puterii (Tipatescu ,Trahanache, Zoe, Farfuridi, Branzovenescu, Pristanda), ai opozitiei (Nae Catavencu, Ionescu, Popescu, popa Pripici), si ai grupului neutru (Agamita Dandanache, Cetateanul turmentat, alti alegatori).
Pentru realizarea comicului, I.L. Caragiale recurge si la prezentarea unor personaje perechi (Farfuridi si Branzovenescu sau Ionescu si Popescu) sau a unor structuri triunghiulare.
Exista, astfel, triunghiul conjugal constituit din Zoe, Zaharia Trahanache si Tipatescu, triunghiul politic, in componenta caruia intra Dandanache, Farfuridi si Catavencu si triunghiul inocentilor, cu grad diferit de inocenta, alcatuit din Cetateanul turmentat, Branzovenescu si Pristanda.
Toate aceste raporturi existente intre personaje, diversitatea lor tipologica si a modalitatilor de caracterizare folosite de autor dovedesc marea maiestrie a lui Caragiale si in privinta creionarii unei “lumi” aparte prin preocuparile si prin relatiile interumane ce se stabilesc intre membrii sai.
Referat despre Caracterizarea lui Stefan Tipatescu
Stefan Tipatescu este prefectul judetului in care se petrece actiunea, un barbat inteligent care se incadreaza in tipologia junelui-prim. Este legat de Zoe printr-o relatie de dragoste,dar nu este ridicularizat de scriitor.Fiind surprins intr-o situatie de criza,isi dezvaluie temperamentul. Se foloseste de functia pe crae o detine in interes personal,acceptand chiar "carpelile" lui ghita,pentru ca "mie-mi place sa ma serveasca functionarul cu tragere de inima... Cand e om de credinta"
Tipatescu pare prietenul de incredere al lui Zoe Trahanache.Despre amicul sau "prezidentul" afirma caracterizandu-l direct: "Nu cunosc eu prefect! eu am prieteni! In sanatatea lui Fanica,sa traiasca pt fericirea prietenilor lui!" - accentul cazand evidednt pe framantarile sufletesti.
Atunci cand neica Zaharia ii spune despre scrisoarea gasita de Catavencu, Tipatescu reactioneaza violent,devenind din ce in ce mai agitat aspect evidentiat direct de autor in indicatiile scenice: " tipatescu fierbe" ; "se ridica turbat" ; "plimbandu-se infuriat"
Deoarece trebuie sa-si apere functia si pe femeia iubita Tipatescu dispune arestarea abuziva a lui Catavencu,crezand ca va rezolva problema,dar Zoe il tempereaza.
Ii propune iubitei sa fuga impreuna demonstrand ca dragostea pt Zoe este mai puternica decat ambitiile politice insa aceasta il refuza.Nu vrea sa accepte canditatura lui Catavencu deoarece realizeaza ca aceasta nu va fi doar o marioneta in stapanirea lui,asa cum ar fi fost Farfuridi,deci nu loialitatea fata de partid il determina sa ramana
inflexibil ci propriile interese trasatura negativa dezvaluita indirect.
Desi incearca sa-si pastreze calmul,temperamentului sau impulsiv invinge in final,cand se repede navala la el,Zoe fiind aceea care va reusi sa-l calmeza. In cele din urma.accepta candidatura lui Catavencu,deoarece pasiunea lui pt Zoe este reala. Tipatescu face si aprecieri la adresa lumii in care traieste si a sistemului electoral, axclamand :" Ce lume! ce lume! ce lume!",cand Dandanache isi dezvaluie strategia prin care a reusit sa devina candidat-santajul.
Cuplul pe care il formeaza cu Zoe este supus comicului de situatie,prin pierderea scrisorii si prin situatia de criza in care este surprins.
Portretul moral al pers se contureaza atat din caracterizarea directa, cat si din caracterizarea indirecta,din comportament,din limbaj si din relatia cu celelalte personaje. Numele lui este derivat de la substantivul comun tip,care conduce la tipologia in care se incadreaza personajul,aceea a primului-amorez,si cu sufixul "escu:,banal,comun.
Caracterizari-O scrisoare pierduta - Caracterizarea-Nae Catavencu, Agamita Dandanache, Zoe Trahanache, Cetateanul turnamentat, Ghita Pristanda, Tipatescu
Nae Catavencu este reprezentantul tinerii burghezi locale, candidatul grupului, tanar inteligent si independent. Este directorul ziarului Racnetul Carpatilor, stapanit de o dorinta profunda de parvenire politica. Etse tipul politicianului demagog, corupt, in strare de orice pentru a-si atinge scopul. Deviza sa este scopul scuza mijloacele, a spus nemuritorul Gambetta. Pentru a castiga lupta politica Catavencu nu ezita sa foloseasca santajul. Atata vreme cat are scrisoarea este orgolios, agresiv, inflexibil. Dupa ce pierde scrisoarea devine umil, lingusitor, supus. Principala trasatura a lui Catavencu este capacitatea de a se adopta la orice situatie. El este mereu pregatit sa schimbe masca. Discursurile sale pun in evidenta demagogia, inclultura, lipsa de logica. El stie sa emotioneze, sa planga, sa influenteze ascultatorii. Catavencu este un actor desavarsit: cand se urca la tribuna el isi intra in rol. Catavencu stie sa simuleze orice emotie, orice sentiment. Notiunile de tara, popor, progres, reprezinta pentru el simple lozinci in lupta electorala:
CATAVENCU (ia poza, trece cu importanta printre multtime si suie la tribuna; isi pune palaria la o parte, gusta din paharul cu apa, scoate un vraf de hartii si gazete si le asaza pe tribuna, apoi isi trage batista si-si sterge cu eleganta avocateasca fruntea. Este emotionat, tuseste si lupta ostentativ cu emotia care pare a-l birui. - Tacere completa. Cu glasul tremurat): Domnilor!… Onorabili concetateni!… Fratilor!… (plansul il ineaca.) Iertati-ma, fratilor, daca sunt miscat, daca emotiunea ma apuca asa de tare… suindu-ma la aceasta tribuna… pentru a va spune si eu… (plansul il ineaca mai tare.)… Ca orice roman, ca orice fiu al tarii sale… in aceste momente solemne… (de-abia
se mai stapaneste) ma gandesc… la tarisoara mea… (plansul l-a biruit de tot) la Romania… (plange. Aplauze in grup)… la fericirea ei!… (acelasi joc de amandoua partile)… la progresul ei! (asemenea crescendo)… la viitorul ei! (plans cu hohot. Aplauze zguduitore.)
Patriotismul lui Catavencu este de parada, este un fars patriotism, care ascunda o puternica dorinta de parvenire. Exprimarea lui Catavencu cuprinde numeroase contradictii, greseli demonstrand incultura, lipsa de logica: Industria romana e admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavarsire…;…dupa lupte seculare care au durat aproape 30 de ani…; Noi aclamam munca, travaliul, care nu se face de loc in tara noastra! Scopul pentru care lupta Catavencu este ca Romania sa fie bine, si tot romanul sa prospere (sa imbogateze). Presupune ca esecul lui Catavencu este momentan, pentru ca un individ atat de bine inzestrat pentru lupta politica trebuie sa castige la primul prilej.
Farfuridi:
Impreuna cu Branzovenescu alcatuieste un cuplu comic prin prostie, incultura, lipsa de logica. Viata ordonata de care face atata caz Farfuridi este o aparenta, o iluzie pentru ca in mintea personajului domneste haosul: Si eu am n-am sa-ntalnesc pe cineva, la douasprezece fix ma duc la targ.; Eu am n-am clienti acasa, la unsprezece fix ma-ntorc din targ…; Si-eu am n-am infatisare la douasprezece fix ma duc la tribunal.
Obsesia personajului este de a nu fi pacalit, inselat. Cu toate acestea accepta tradarea, daca o cer interesele partidului sau ale persoanei: Tradare sa fie, daca o cer interesele partidului, dar sa stim si noi! Si Farfuridi tine discursuri, in realitate antidiscursuri prin care isi dovedeste permanent prostia. Foloseste si el enunturi adversative gresite: Iubesc tradarea, dar urasc pe tradatori!
Memorabila este scena conceperii telegramei catra centru, cand Farfuridi si Branzovenescu dovedesc o prostie dezarmanta: Trebuie sa ai curaj ca mine, trebuie sa o iscalesti, o dam anonima!
Un alt exemplu semnificativ pentru exprimare ilogica este parerea lui Farfuridi despre revizuirea constitutiei: Din doua una, dati-mi voie: ori sa revizuieasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele… esentiale…
In piesa Farfuridi este o victima ramanand inafara manevrelor electorale.
Agamita Dandanache:
Numele personajului provine din Agamemnon. Diminuirea acestora si imbinarea lui cu Dandanache sugereaza ridicolul si ramolismul (senilitatea). Chiar autorul defineste: Mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu. Agamita este foarte priceput in lupta politica din moment ce castiga lupta electorala. Este la fel de corupt ca ceilalti, folosind si el mijloace necinstite ca santajul cu un text particular, dar mai ticalos, pentru ca nu restituie scrisoarea cu intentia de a o folosi si in alte situatii: Cum se poate, conita mea, s-o dau inapoi? S-ar putea sa fac asa prostie? Mai trebuie s-aldata… La un caz iar… pac! la „Rasboiul”.
Exprimarea lui Dandanache cuprinde multe greseli. Este ilogica; daca ceilalti sunt in stare sa tine discursuri, Dandanache nu este in stare sa faca acest lucru, pentru ca nu poate: In sanatatea alegatorilor… cari au probat patriotism si mi-au acordat…(nu nemereste) asta… cum sa zic de!… zi-i pe nume de!… a! sufradzele lor; eu care familia mea de la patuzsopt in Camera, si ei ca rumanul impartial, care va sa zica… cum am zite… in sfarsit sa traieasca! (Urale si ciocniri.)
Vesnicul luptator de la patruzsopt este profitorul care stie sa descurce; este personajul roman o caricaturizare a farsului patriotism si alicherismului politic.
Cetateanul turnamentat reprezinta marea masa anonima a alegatorilor. Ticul sau verbal Eu cu cine votez? demonstreaza totala dezorientare a alegatorilor, care raman inafara tuturor manevrelor politice. Amenintat de demagogia electotrala, de trecerile dintr-o tabara in alta, cetateanul turnamentat dovedeste mereu o naivitate dezarmanta. Parerea si votul sau nu au importanta, pentru ca alegerea candidatului nu se face pe fata, in mod cinstit, ci prin manevre necinstite in care castiga cel mai necinstit.
Ghita Pristanda este tipul functionarului servil, lingusitor, incorect (afacerea cu steagurile). Complet lipsit de principii morale el trece cu usurinta dintr-o tabara in cealalta. Ticul sau verbal Famile mare renumeratie mica dupa buget sugeraza ca personajul este preocupat mereu de castig. Un alt cuvant pe care il repete este curat, ajungand la celebra formula curat murdar. Ghita Pristanda este mereu de partea celui puternic, dar este servil, lingusitor si cu cei invinsi momentan, pentru ca acesta ar putea sa fie invingatorii de maine.
Trahanache este presedintele partidului local de guvernamant, al Comitetului Permanent, al Comitetului Electoral, a Comitetului Scolar si altor comitete si comitii. Ca sef de partid, Trahanache face parte dintr-un sistem in care isi indeplineste perfect rolul, pentru ca are experienta si cunoaste manevrele politice. Ticul sau verbal Ai putintica rabdare este o incercare de a castiga timp, pentru a calcula pasul urmator. Trahanache este in stare de orice pentru a pastra imaginea de cetatean onorabil, si de om venerabil. Desii tine la morala, la principii, la onorarea lui de familist, Trahanache tolereaza din interes relatia dintre sotia sa Zoe Trahanache si prefectul Tipatescu. Exprimarea personajului este ilogica, gresita: Unde nu e moral, acolo e coruptie si o societate fara printipuri, vrea sa zica ca nu le are. Critica literara vede in Tipatescu un homopolicus perfect, adaptat societatii sale. Spre deosebire de Catavencu, Trahanache si-a atins toate scopurile: el vrea doar sa-si pastreze locul castigat. Personajul este ridicol tocmai prin contradictia dintre aparenta si esenta. El, omul obsedat de familie si morala, nu-si pune nici macar un moment problema ca scrisoarea ar putea sa cuprinde un fapt real, copromitator. Deci pe el deranjeaza pierderea scrisorii si nu adevarul cuprins in ea.
Zoe Trahanache este sotia lui Trahanache si amanta lui Tipatescu. Femeie voluntara, ambitioasa, desii nu detine nici o functie in realitate il manevreaza pe toti. Zoe nu-si pierde siguranta de sine nici cand Catavencu ameninta cu publicarea scrisorii. Stie sa conduca bine si barbatul si amantul, obtinand maximul de profit din aceasta situatie.
Tipatescu este prietenul lui Zaharia Trahanache si amantul lui Zoe. In calitate de prefect el conduce judetul dupa bunul sau plac. Dupa pierderea scrisorii ii promite lui Catavencu functii si da ordin sa fie arestat. Este singurul personaj care se exprima corect, dar asemenea cerolalte personaje este corupt nerusinat in stare sa foloseasca orice mijloc in lupta politica. El descopera politele falsificate prin care incearca sa santajeze pe Catavencu. Un singur moment isi pierde capul, cand ii propune lui Zoe sa fuga impreuna. In rest Tipatescu se stapaneste perfect, reprezentand omul politic care si-a realizat toate ambitiile. Nelinistit, inmoral el nu ezita sa inseala incredera celui mai bun prieten, Zaharia Tipatescu.
Nae Catavencu
- personaj de comedie -
- personaj comic -
- demagogul si parvenitul (arivistul) -
"O scrisoare pierduta",
de Ion Luca Caragiale
- comedie -
Ion Luca Caragiale (1852-1912) a ramas definitiv in literatura romana printr-o opera monumentala, alcatuita din comedii, nuvele, momente si schite, prin intermediul carora scriitorul face o adevarata radiografie a societatii romanesti, inaugurand o epoca literara de inalta valoare artistica, atat din punct de vedere tematic, cat si al limbajului surprins cu maiestrie neegalata pana astazi. Sarcastic si necrutator, Caragiale satirizeaza schpitor incultura, imoralitatea, coruptia, prostia omeneasca in cea mai larga acceptie a cuvantului, toate acestea fiind imbracate in mantia transparent a unei spoieli de cultura, a unui parvenitism provocator, atitudini ce se manifesta nu numai la indivizi izolati, ci la intregi categorii sociale.
In comediile sale, I.L.Caragiale ramane fidel propriei conceptii, conform careia cuvantul este cea mai sincera exprimare a gandirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia, incultura, demagogia si fariseismul: "Niciodata gandirea n-are alt vrajmas mai cumplit decat vorba, cand aceasta nu-i vorba supusa si credincioasa, nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul".
Comedia "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale s-a jucat cu un succes rasunator pe scena Teatrului National din Bucuresti, la data de 13 noiembrie 1884.
"O scrisoare pierduta" este o cornedic realista de moravuri sociale si politice, in care Caragiale ilustreaza dorinta de parvenire a burgheziei in timpul campaniei electorale pentru alegerea de,deputati. Pe fondul agitatiei oamenilor politici aflati in campanie electoraia, se nasc conflicte intre reprezentantii opozitiei - Catavencu si grupul de "intelectuali independenti" - si membrii partidului de guvernamant- Stefan Tipatescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu, personaje ridicole puse in situatii cornice, cu scopul de a satiriza moravurile politice ale
vremii.
Nae Catavencu, avocat, directorul ziarului "Racnetul Carpatilor", seful opozitiei politice din judet, ilustreaza tipul demagogului si al parvenitului. El este reprezentantul unei adevarate "scoli" de frazeologie patriotarda (fals patriotism - n.n.) manifestare ce are la baza lipsa de continut a ideilor exprimate cu emfaza. Catavencu este fondator si presedinte al Societatii Enciclopedice "Aurora Economica Romana", a carei prescurtare - A.E.R.- este sugestiva pentru statutul de societate fantoma, prin care isi insuseste ilegal sume importante de bani. Dovada ilegalitatilor financiare este polita falsificata pe care o gaseste, fara efort, Trahanache, prin care Catavencu isi Tnsusise fraudulos 5000 de lei din fondurile societatii: "Girurile astea doua cu care onorabilul d.Catavencu a ridicat cinci mii de lei de la Sotietate, sunt tot pentru enteresul tarii?".
Comicul de caracter releva insusirile ce reies, in mod indirect, din atitudinea, faptele si vorbele acestui politician, iar in mod direct din didascalii sau din relatiile cu celelalte personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin intreaga varietate a comicului.
Nae Catavencu este ridicol, principalele trasaturi decurgand din manifestarea diversificata a comicului, care defineste contradictia dintre esenta si aparentd. Patron de ziar si conducatorul opozitiei politice, Catavencu vrea sapara un cetatean onorabil, dator sa informeze opi
