ION

Ion-Liviu Rebreanu

Apreciat constant drept o mare constructie epica,o “epopee a taranului roman”,Ion este romanul unui destin individual,asa cum insusi autorul precizeaza.
In prim planul romanului se afla viata tinarului taran Ion Pop al Glanetasului,monumental si simbolic prin tragismul sau,consu- mandu-se intre iubire si patima pentru pamant.Destinul lui Ion este strans legat de viata satului din primele decenii ale secolului al XX-lea,a carui existenta Rebreanu o surprinde realist,structurat si diferentiat social,in conditii specifice pentru romanii din Transilvania - o realitate complexa si tragica..Prezenta, dar si dominanta este figura lui Ion.Prezent in scena horei Ion este urmarit continu cu interes si fina intuitie psihologica,osciland intre Ana si Florica “mai frumoasa ca oricand”,dar saraca,in vreme ce fata lui Vasile Baciu e urata,dar “are locuri si case si vite.”
Personajul Ion este unul dintre cele mai caracteristice si mai temeinic realizate personaje ale intregii noastre literaturi.Criticii s-au ocupat adesea de Ion,incercand sa strabata in intimitatea sufletului sau,spre a-i cuprinde cu exactitate esenta.Principalele pareri sunt contradictorii,dovada cat de complex este personajul sub masca aparentei sale simple.Astfel,pentru Calinescu ,Ion este o fire instinctiva calauzit de impulsuri elementare,violent si patimas ,pe care nostalgia Floricai si revenirea la ea nu-l pot in nici un fel umaniza.In planul creatiei,Ion este o bruta.A batjocorit o fata,i-a luat averea,a impins-o la spanzuratoare si a ramas in cele din urma cu pamant.Continutul lui a fost epuizat si ispravile sentimentale il scot din sfera instinctelor oarbe,si-l aduc in lumea constiintei, banalizandu-l.Pentru Lovinescu,din contra,Ion are “o inteligenta ascutita,o viclenie procedurala si mai ales o vointa imensa”.Des-coperindu-i asemenea atribute,Lovinescu il considera “ o figura simbolica , mai mare decat natura,ce depaseste tendinta de nivelare a naturalismului.
Scriitorul urmareste mobilurile psihologice ale actiuniilor lui Ion,devorat de pasiunea pamantului,declansate cu forta instincte-lor obscure,atavice.In pamant el vedea realizate ambitiile sale,tine-retea sa robusta,demnitatea sa umana,caci “in inclestarea cu uriasul,omul insusi se simte crescand si luand in stapanire lumea” (N.Manolescu).Doua obstacole ii stau in cale in dorinta lui de capatuire: Florica,frumoasa si saraca,pe care o iubeste,dar la care renunta,si Vasile Baciu care nu-l vrea,fiind sarac.
Astfel,Ion,desi insultat si ocarat de Vasile Baciu,se stapanes- te,gandin-du-se la Ancuta,dar mai mult probabil la pamant.Totusi el nu-si gaseste linistea pana nu se razbuna.Cel pe care Ion se razbuna fiind George Bulbuc.
Ion este prins in relatia cu lumea satului,cu autoritatile,dar si cu sine insusi.El urmeaza o cale sinuoasa,de la flacaul apreciat si indragit de toti satenii,la taranul dezumanizat de dorinta de a avea pamant.Satul lui Liviu Rebreanu este diferentiat economic.Stra- tificarea sociala depinde de pamantul pe care il are taranul.Pati- mile se nasc din saracie,din nevoia de pamant.Neintalegerile cas- nice,rabufnirile violente,uneori dure,dusmania de aici pornesc.Este cazul lui Ion.In Ion este inradacinata o mentalitate taraneasca, dupa care oamenii se pot numi oameni numai in masura in care gospodaria lor este intemeiata.
Relatiile sociale sufera din pricina acestei mentalitati.In respectul pentru omul cu stare e o distanta sociala pe care o simt si bogatul,si saracul : bogatul,cu dispret pentru sarantoci,saracul cu o p...