Stanica Ratiu - caracterizare

Stanica Ratiu – caracterizare
Stanica Ratiu este un personaj care se agita mult, care vorbeste mult si care, prin faptele sale, prin gandurile exprimate se inscrie in lungul sir al arivistilor. Isi gaseste filiatiuni cu Dinu Paturica, cu Tanase Scatiu si cu Lica Trubadurul.
Parvenitismul lui este de o factura noua, asa cum si societatea in care evolueaza este cu totul diferita de cea din secolul trecut.
Stanica Ratiu este sotul Olimpiei, fiica mai mare a Aglaei, sora lui Costache Giurgiuveanu. Este avocat, dar fara clienti si este dornic de a se imbogati. Ca si pentru Aglae, pentru Stanica banii reprezinta totul. Casatoria lui cu Olimpia nu are loc pentru ca Simion, tatal Olimpiei, nu vrea sa-i lase acesteia casa promisa ca zestre.
Personajul are tinuta ingrijita, e un om in pas cu moda si degaja multa hotarare. “Era rosu la fata, fara sa fie propriu-zis gras, de o sanatate agresiva, contrastand cu parul lui mare si negru, foarte cret si cu mustata in chip de musca. Un guler tare si inalt tinea o cravata infoiata ca o lavaliera. Venise imbracat intr-un costum de soie-ecrue deschis si Felix fusese izbit, de la inceput, de largimea hainei si de ridicula dimensiune a canotierei de paie care abia ii cuprindea parul”.
Ceea ce nuanteaza autorul in cazul lui Stanica este vocea. Cand intra in casa lui Giurgiuveanu, “Stanica vorbea sonor, rotund, cu gest artistic si declamator”.
Stanica provine dintr-o familie foarte numeroasa. Astfel, putina avere pe care au avut-o s-a risipit impartindu-se intre rude. Stanica este astfel hotarat sa recapete prin indiferent ce mijloc banii care sa-i asigure traiul.
Arma lui secreta este arma cuvintelor. Plasate cu dibacie, cuvintele lui, urmate de inclinari semnificative de cap, de gesturi ale mainii sau semne facute cu ochiul se transforma in adevarate sageti otravite.
In unele privinte, registrul faptelor sale se aseamana cu acela al batranului Costache.
Giurgiuveanu ii ceruse lui Felix bani cu imprumut, Stanica ii cere Otiliei: “Da-mi douazeci de franci imprumut. Nu trebuie sa stie nimeni. Nu vreau sa umilesc pe Olimpia si sa ma cobor pana la parintii ei denaturati. Cand n-am sa mai pot face fata, imi zbor creierii”. Nici Pascalopol nu este exceptat, dar lui i se cere o suma mai mare: o suta de lei “ pe care ii voi restitui la prima ocazie”, adauga Stanica si drept argument hotarator marturiseste ca in caz de refuz este decis sa termine cu aceasta “mizerabila existenta”.
Stanica “imprumuta” de la toti, chiar si de la tanti Marina; Auricai ii declara ca viata e un “lung martiriu”, iar Aglaei ii spune ca trebuie sa redea Olimpiei libertatea de vreme ce nu-si poate gasi un loc potrivit lui in societate.
Dintre toate personajele romanului, Stanica vorbeste cel mai mult. Despre orice. Tine discursuri despre morala, religie, societate, despre familie in care vede un fundament al societatii. Ov. Crohmalniceanu il considera “Un Catavencu al ideii de paternitate”.
Acelasi critic adauga: “Forta principala a lui Stanica sta in arta cu care el practica o demagogie sui generis, de ordin familial, demagogia paternitatii. El vorbeste avocateste de <> si <> , de <>, de primejdia ca <>, de <>, perorand pe tema <>, de care a fost privat si amenintand ca se va impusca. <> e <...