Aurica Tulea - caracterizare

Aurica Tulea – caracterizare

Pe o imaginara scara a evolutiei in timp a unui anume tip de personaj, s-ar parea ca Aurica este imaginea Aglaei in tinerete, sau altfel spus, Aglae este o batrana, o baba rea pana la monstruozitate.
Aurica este fiica cea mica a Aglaei si intreaga ei miscare in roman se petrece intre coordonatele stramte ale familiei Tulea, ale casei lui mos Costache, miscare monotona, intrerupta doar, la un moment dat, de “turneele de pe Calea Victoriei”.
Personajul ii este prezentat lui Felix, astfel avand si noi, cititorii, ocazia sa-l cunoastem. Primele imagini ale fetei ne sunt comunicate de Felix.
“Felix privi sfios, la aceea pe care o chema Aurica. Era o fata cam de treizeci de ani, cu ochii proeminenti ca si ai Aglaei, cu fata prelunga, sfarsind printr-o barbie ca un ac, cu tample mari incercuite de doua siruri de cozi implatite. Sedea cu coatele pe masa si cu capul intre palme, privind jocul celor doi. La apropierea lui Felix ridica ochii fixand cu avida curiozitate pe tanar si intinzandu-i o mana arcuita.
- E verisoara Aurelia, comenta Otilia”.
Aurica e obsedata de neinplinirea ei in plan sentimental, caci considera drept unic scop al existentei – casatoria. Aglae si Aurica sunt construite din acelasi aluat, Otilia si Aurica insa apar ca cel mai perfect contrast. Cunoascand-o bine si pe Aurica, Otilia il previne pe Felix: “ – Sa te feresti de ea, ca umbla sa se marite si se indragosteste de cine-i iese-n cale!”
Atacurile Aglaei la adresa Otiliei iau de cele mai multe ori forma insinuarilor mai mult sau mai putin voalate, Aurica insa o uraste, cu mult mai mare intensitate ca mama ei. Chemat sa-l ajute pe Titi, Felix poarta o discutie cu Aurica in asteptarea fratelui plecat pentru o vreme in oras. Acum, Aurica “arata precis pozitiuni de a-l trata ca pe un musafir al ei propriu”. Discutia cu Felix o canalizeaza conform unui adevarat plan de atac:
“- Te simti bine la mos Costache?
Intrebarea era pusa intr-un chip asa de compatimitor, incat includea si un raspuns. Felix raspunse cu franchete:
- Ma simt foarte bine.
Aurica nu inregistra aceasta declaratie si-si continua sentimentul ei, pregatit dinainte.
- Dumitale, cum esti fara parinti, ti-ar trebui o familie asezata, in care sa te simti ca acasa.
Lui Felix, caruia orice aluzie la faptul ca este orfan ii era suparatoare ca o umilinta nedreapta, i se paru curioasa insinuatia domnisoarei cu barbia ascutita.
- La unchiul Costache sunt ca acasa si domnisoara Otilia mi-este ca o sora.
Aurica boti putin buzele si, dupa oarecare trecere de timp spuse bland, lasand a se intelege numeroase laturi grave:
- N-ar fi rea Otilia, daca n-ar fi falsa. Cel putin intrucat ma priveste.
Felix, ranit mai mult decat s-ar fi asteptat, minti cu vioiciune:
- Ma mir ca spuneti asta. Otilia are numai cuvinte bune despre dumneata.
Domnisoara zambi cu neincredere malitioasa si, lasand capul in jos, ca si cand ar fi fost silita de fapte ca sa se destainuie:
- Vezi ca… se spun lucruri grozave despre purtarile Otiliei… E de vina si mos Costache care o razgaie. Asa sunt fetele fara capatai si fara parinti”.
Dialogul releva pe deplin superioritatea pe care Aurica si-o arboreaza fata de Otilia, condamnata parca la toate esecurile din lume pestru ca e “fata fara parinti”
Din acelasi arsenal al armelor de atac indreptate asupra oricarui barbat, f...